Dacia Plant – grijă pentru sănătate
Primul contact cu lumea vindecătoare a plantelor l-am avut în copilărie când o însoţeam pe bunica pe câmp, de unde culegeam diferite plante medicinale. Din unele făcea ceaiuri, pe altele le folosea pe post de comprese.
Apoi în şcoala generală, la orele de orientare turistică, culegeam alături de profesor cimbrişor de câmp, de la care am aflat că ceaiul din această plantă este eficient în tuse şi bronşită. O plantă cu un miros plăcut, pe care dacă o frecam între degete, emana un miros aromat, care persista pentru multă vreme.
Petrecându-mi întreaga copilărie la ţară, mereu aveam casa plină de plante medicinale. Erau culese cu grijă, întinse în straturi subţiri, pe ziare, puse la uscat. Apoi erau depozitate în pungi de hârtie pentru a fi la îndemână la nevoie. Păstrez şi acum întipărită în memorie imaginea, textura şi sunetul „cozii calului” după uscare. Are ceva aşa, poetic. Târziu am aflat că e o plantă potrivită problemelor mele, ajutându-mă la reducerea disconfortului apărut la nivelul genunchilor, în special la ligamente şi articulaţii.
Şi uite aşa, viaţa mea s-a învârtit în jurul plantelor medicinale cu efecte benefice asupra organismului.
În urmă cu ceva ani, mă ghemuisem lângă pat…mă dureau rinichii de minute bune. Mi-am legat de jur împrejurul spatelui o centură şi am lipit de mine o sticlă cu apă fiebinte. Leacuri băbeşti, dar pe care le-am încercat disperată pentru a scăpa de durere. Adi are mereu la îndemână o sticluţă ce face minuni. O sticlă de Renostim de la Dacia Plant, un produs natural recomandat pentru funcţionarea normală a aparatului urinar. Face câteva cure cu această tinctură şi scapă de dureri. A pus mâna pe sticluţa fermecată, mi-a preparat într-un pahar doza necesară şi mi-a dat să beau. Nu pot explica în cuvinte cât bine mi-a făcut.
Sunt ani buni de când am mereu la îndemână: ceai de coada calului, cimbrişor ori renumitul Renostim, produse care fac mereu bine organismului meu în caz de nevoie. Sunt cele din imagini:
Şi dacă tot vorbim despre plante, nu pot să nu vă anunţ de un mare eveniment marca Dacia Plant, producătorul de suplimente alimentare 100% naturale. Se împlinesc 15 ani de când această companie şi-a deschis tolba cu plante medicinale, punându-ne la dispoziţie diferite produse, care fac atât de bine umanităţii.
Vor să marcheze aceşti ani, atât de frumoşi, şi să ne răsplătească că le-am fost alături, printr-un concert ce se va desfăşura în data de 2 iulie în Piaţa Sfatului din Braşov, unde printre artiştii care vor urca pe scenă, se află şi trupa Phoenix. De reţinut faptul că accesul la eveniment este gratuit!
La mulţi ani, Dacia Plant!
sursa foto: www.daciaplant.ro