Schimb trecut cu prezent! Cer seriozitate!

Citeam recent un articol legat de faptul că artistul spaniol José Perez Higuera s-a folosit de un program de editare foto, astfel încât a scos la iveală câteva imagini demne de laudă. Imaginile reprezintă lumea fără publicitate, artistul eliminând din fotografiile originale tot ce înseamnă publicitate stradală, în locul lor lăsând spaţii albe. Prin lucrările sale, fotograful a dorit să arate faptul că ne-am obişnuit atât de mult cu reclamele, că suntem invadaţi de prezenţa lor, considerând-o o invazie a intimităţii noastre, încât au devenit parte din noi şi aproape că le ignorăm.

Pornind de la această premiză îmi dau seama că noi, oamenii, avem nevoie de informaţie simplă, indiferent că o găsim în presa scrisă ori tv. Avem nevoie de informaţie uşor de digerat, nu vrem o şaorma cu de toate.

Totuşi deseori, pulsul societăţii în care trăim este dat de presă, unde găsim mii şi mii de anunţuri fel de fel, de la mica la marea publicitate. Răsfoind un ziar poţi iute să-ţi dai seama ce-i lipseşte comunităţii în care trăieşti, ce caută, ce vinde, ce cumpără, exprimând oarecum caracteristica societăţii actuale.

Trecut…

În domeniul în care lucrez am posibilitatea să văd anunţuri fel de fel, care din punctul meu de vedere sunt oglinda fidelă a vremurilor în care trăim. De ce zic asta? Dacă ar fi să privim în trecut, la trei ani după Revoluţie, în presa vremii de atunci găsim anunţuri care reflectă clar impactul pe care l-a avut trecerea la democraţie şi la economia de piaţă. Dovadă vă las aici, un articol ce are legătură cu Anunţul Telefonic, primul ziar de mică şi mare publicitate din România, care a văzut lumina tiparului în luna martie 1990, la Bucureşti.

Dar dacă ar fi să ne catapultăm mai mult în trecut, înainte ca noi să trăim în era click-urilor, realizez că totul avea o altă însemnătate. Intenţia de a vinde ori a cumpăra un anumit produs presupunea o altă tactică, mai complicată, dacă ar fi să o comparăm cu simplitatea prezentului. Aşadar, bunicii noştri trăiau vremuri în care lipeau pe garduri şi porţi, foi îngălbenite scrise bineînțeles de mână, cu un creion ori cărbune pe care prima ploaie îl făcea ilizibil. Telefoanele nu se găseau la fiecare pas, iar pentru a păstra legătura cu cei dragi ori pentru a comunica o informaţie, centralele telefonice erau baza de conectare. „Acceptaţi o convorbire cu taxă inversă?”, se auzea o voce în spatele receptorului, în timp ce bunicul tău, al meu încerca să-i explice într-un ritm alert, vocii de pe fir faptul că vrea să cumpere o turmă de oi şi nu ştie de unde. Însă deseori legăturile erau atât de slabe, încât abia se înţelegea ce dorea să transmită, aşa că nu mare era mirarea când se trezeau la uşă cu un măgar în loc de oaie. Scrisorile erau o altă sursă de exprimare în căutarea produsului dorit, doar că prin această metodă puteau trece săptămâni ori luni bune până când se primea un răspuns. Dar de departe, târgurile erau cele mai la îndemână şi mai rapide metode pentru a-şi expune marfa, indiferent că era vorba de ouă, brânză, lapte, cabaline, bovine ori ovine şi chiar opinci sau coşuri de nuiele. Pentru a putea ajunge la târguri străbăteau zeci de kilometri, cocoţaţi în căruţe sau unii chiar pe jos… Şi cu toate astea erau fericiţi!

Prezent…

Dar să ne întoarcem in timpurile noastre unde astăzi este mai simplu şi mai rapid ca niciodată să îţi faci cunoscută oferta. Totul e la îndemână noastră!

Avem la dispoziţie diferite suporturi media pentru promovarea anunţurilor fie ele de mare ori mică publicitate. Dacă avem nevoie de un loc de muncă, căutăm mai întâi pe internet şi în ediţiile print ale ziarelor cu anunţuri. Prea puţini sunt cei care vor merge să bată la porţile companiilor ori să lase C.V.-uri pe la portari. Avem nevoie de un apartament? Cu siguranţă nu străbatem străzile în lung şi în lat şi nici nu vom opri trecătorii întrebându-i dacă ştiu ceva potrivit pentru noi. Nu! Căutăm pe internet şi în ziarele cu anunţuri…

Viitor…?

Anunţurile au o importanţă majoră în viaţa noastră, iar lipsa acestora ar putea face ca „piaţa” să nu mai funcţioneze ori chiar să nu mai existe. Dar ce s-ar întâmpla oare, dacă printr-o eroare umană, cu un click dreapta şi un delete s-ar şterge tot ce înseamnă acces la internet, de pe serverele globale, iar reţele sociale şi conectarea cu viaţa virtuală ar dispărea? Cu siguranţă ar fi un nou început, unul greu, în care lumea s-ar simţi înnebunită şi poate ne-am trezi umblând pe străzi ca bezmeticii, întrebându-i pe toţi ce întâlniţi în cale „tu ce ai mâncat astăzi? n-ai un ceas de vânzare?”. Ar fi greu, dar „orice învat are şi dezvăţ!” spun înţelepţii cu păr cărunt.

Lumea ar putea arăta cam aşa:

• La mare căutare ar putea fi toboşarii, care vor avea neapărat o voce puternică şi plămâni numai buni de urlat. Aceştia ne vor informa prin viu grai, pe străzile localităţii intenţia de vânzare ori de cumpărare.
• Am urmării calendarul anual al târgurilor imobiliare, târgurilor de job-uri, animale şi autoturisme şi am fi prezenţi pentru a ne expune ofertele.

• Ar scoate din nou la lumină conceptul de „radio şanţ” unde toate anunţurile, informaţiile, ştirile şi noutăţile vor fi puse la dispoziţie de câteva persoane „dezlegate la limbă” în aşteptarea autobuzului. Un motiv numai bun pentru ca oamenii să înceapă să vorbească din nou între ei…
• Am trimite din nou telegrame „Caut.maşină.tânără.”, iar telefonia fixă ar prinde din nou avânt, înroşindu-se firele. Ori poate s-ar face o centrală telefonică specială unde sunând la un număr scurt cu un anumit interior, vom putea asculta anunţurile puse la dispoziţie de un robot telefonic.
• La radio vor răsuna cu succes melodii în ale căror versuri vor fi adăugate subtil, anunţuri de mică publicitate
• (…) iar melodia „Vând fân, vând fân” ar fi din nou la modă!

Închei aici, nu de alta, dar îmi pare că aud pe cineva strigând pe drum „Roşii, castraveţi! Marfă de Galaţi! Dai un leu şi iei un braţ”!

Articol scris pentru SuperBlog