Lecția de la prietenul italian și un Crăciun cu aromă de Mediterană

În casă mirosul de lemn ars, care trosnește-n sobă îmi aduce minte de copilarie. O copilărie atât de frumoasă, trăită pe Valea Gurghiului.
În acel an, iarna venise mai devreme, parcă ca niciodată… Aer curat și o plapumă pufoasă de zăpadă așezată pe întreaga stradă. Dealurile de-un alb imaculat.
Privesc ceasul… Din clipă-n clipă, prietenul meu italian trebuie să apară. Un tip de o veselie molipsitoare, bucătar din tată-n fiu. E prima lui vacanță-n România și parcă emoțiile mă încearcă. Primul lui Crăciun, pe pământul meu natal, ascultând colindele românești despre care-i tot povesteam. Între timp, pun de o cafea: o linguriță de cafea proaspăt măcinată si una de orzo.
Pe când opresc aragazul, apare-n fața ușii chipul lui luminat. A venit plin de entuziasm și încărcat cu povești, dar și cu daruri. Asta-i una dintre plăcerile lui nevinovate: daruri pentru fiecare. Și de nicăieri, încă în pragul ușii, în timp ce se scutură de zăpadă, scoate o sticlă de ulei de măsline extra-virgin, Monini.

– Per te, Codru. Monini este secretul oricărui preparat în care pui suflet. Îmi spune Dom, într-o română perfectă. Mă minunez mereu cât de bine și repede a învățat limba noastră, dar cel mai mult îmi place felul în care spune bancuri românești, ba mai mult a „adoptat” și „No-ul” ardelenesc.

Pași prin zăpada din satele românești

Ziua trece fulgerător de repede, iar seara ne prinde încă depănând, la gura sobei, amintiri despre copilăria amândurora. A doua zi, când soarele a început să încălzească ușor aerul rece, propun o plimbare pe Valea Gurghiului, acolo unde timpul parcă curge altfel. I-am povestit atât de multe despre satul copilăriei mele, încât e nerăbdător să-mi cunoască rădăcinile.

Pe ulița satului, puținele case sunt îmbrăcate și ele în alb, iar fumul se ridică din hornuri, lăsând mesaje pe cer. În jur plutește liniștea. Îmi privesc prietenul, căruia i se vede doar nasul roșu, neobișnuit cu astfel de temperaturi. Hipnotizat de peisaj trăiește o altfel de poveste de Crăciun.

– În Bella Italia, Crăciunul miroase a portocale. La voi are miros de brad, lemn ars în sobă și liniște. Îmi zice parcă șoptind, de frică să nu alunge liniștea.
Fermecat de iarna românească, Dom privește uimit o sanie trasă de cai, pe ulița satului. Aburul cailor se ridică-n aerul rece, iar clopoțeii răsună-n urma noastră.

Când culturile se întâlnesc în bucătărie

Cu mâinile reci și obrajii roșii ne întoarcem spre seară, acasă. Lăsăm în urmă ninsoarea, în timp ce în bucătărie mirosul ne face poftă de gătit. Sunt nerăbdatoare să-i arăt măcar o mică parte din ceea ce înseamnă gastronomie românească, iar el să aducă un strop de Mediterană, în bucătăria mea. Și de aici a pornit ideea unui meniu comun, unde puntea de legătură între cele două țări a fost chiar uleiul Monini.
Pentru mine mirosul de zacuscă făcută la ceaun pe lemne, sarmale fierte într-o oală de lut, dar mai ales cozonacul frământat de mâinile harnice ale bunicii sunt parte din tradițiile culinare românești.
Când bunica gătește, bucătăria se transformă într-un loc al poveștilor de demult.
Pentru Dom, Crăciunul înseamnă simplitate pe masa de sărbătoare, obișnuit fiind cu dietă mediteraneană, cu arome italiene. De la el am învățat că o simplă felie de pâine prăjită unsă cu ulei de măsline și puțin busuioc presărat de-asupra poate aduce aceeași bucurie precum o face o rețetă complexă.
Bunica devine nerăbdatoare să-i arate italianului venit în vizită „adevărata” rețetă de cozonac, asta în timp ce Dom se pregătea să-i prezinte o variantă simplificată cu portocale confiate, un strop de vin alb și ulei de măsline.
– Doamne ferește, Dom. Cum să pui ulei de măsline și vin în cozonac? Unde-i laptele gras, untul? o aud pe bunica spunându-i cu încruntare. Bunica e pe tradițional, greu de înduplecat să-i schimbe cineva rețetele.
– Signora, per favore. Se poate! Se poate și altfel! Aveți încredere…
Sub privirile lor eu mă apuc de frământat aluatul, în timp ce bunica imi dă indicații clare despre acest proces, pe care-l consideră un pas foarte important.
– Un aluat care nu-i frământat destul nu are ce căuta în cuptor! Îmi șoptește la ureche și-apoi îmi trage cu ochiul.
Casa a început încet, dar sigur să miroase a vanilie, portocală și a multe amintiri. Cozonacul nostru este gata. Prima felie e ruptă chiar de bunica:
– Nu m-aș fi gândit niciodată că dintr-un ulei de măsline poate ieși ceva atât de bun! Dar să nu credeți că trece Crăciunul fără un cozonac făcut și după rețeta mea! spune bunica râzând, în timp ce pe ulița satului se aud colindători.
Dom ridică elegant un pahar: ,,Sărbători fericite! În farfuriile noastre stau astăzi două lumi.,,
Acesta e momentul în care-mi dau seama că Monini a devenit cu adevărat o punte de legătură, între viața dulce italiană și cea simplă, în satul transilvănean. Acest ulei nu e un simplu ingredient, ci poate da un gust aparte mâncării, o poate face mai sănătoasă, dar în același timp se păstrează un echilibru între gust și simplitate.
De Crăciun, bucătăria devine locul în care se întâlnesc tradițiile, aromele și emoțiile.

Articol scris pentru SuperBlog