În urmă cu aproximativ 24 de ore m-a cuprins un dor nebun de EA…un dor însoţit de câteva lacrimi pierdute în neştire…..da, poate pare ciudat, însă deşi mă consider o fire puternică, uneori prea masculină, se pare că de data aceasta, sentimentele au învins. Credeam că la cei aproape 22 de ani, lipsa s-a mai diminuat, însă realizez că acum pare a fi mai intensă decât acum câţiva ani…Însă ştiu că mai am puţin peste o jumătate de an şi o voi revedea!!! Fericirea mea, fericirea ei…
În rest la fel..zilele vin şi trec..dimineaţa aceaşi aromă de cafea însoţită de fumul gros de ţigară…orele prânzuilui sunt la fel..uneori chiar monotone….urmată de nenumărate gânduri şi frământări pe care aştept „curândul” pentru a le putea înlătura…sau cine ştie..poate se vor intensifica!!!
Mă retrag…
EA stie!EA simte!EA stie ca au mai ramas 2 luni din data cand ti a venit dorul de EA,pana cand implinesti 22 de ani…. Hm,ce mai trece vremea asta fara EA!Lipsa EI asta i o pata neagra ,un gol urias,un hau ce nu l umple nici o alta prezenta,simtul matern n are varsta,lipsa unei mangaieri materne o simti si atunci cand EU voi ajunge varsta ei…si EA nu si va vindeca niciodata DORUL…de NOI,DE VOI …IMPREUNA
De ce te framanta atatea ganduri?De ce diminetile tale sant uneori PREA monotone?oare nu pierzi esenta fiecarei dimineti cu aroma de cafea,prin fumul prea gros al proiectelor,gandurilor inutile? Esti pe drumul cel bun,traieste ziua in care ai deschis ochii la rasaritul acelui soare ce se vedea la orizont cand te trezrai in copilarie,aceea e imaginea potrivita pe care sa o abordezi in fiecare zi de dimineata,daca se mai furiseaza din cand in cand cate o lacrima lasa ti sufletul sa si infaptuiasca partea lui,vei inflori la fel ca trandafirul udat de roua diminetii
soarele si a uitat ochelarii pe nas,norii au lacrimat dis de dimineata iar cerul si a tesut o panza argintie cu aripile rupte ale pasarilor migratoare ce au ramas in haul cumplit al iernii tarilor reci,vantul singuratic numara frunzele ramase vii in copacul plin de scorburi care promite ca la anul va da viata din nou altor muguri
din crangul vaduvit de viata rasuna ecoul surd al unui pustiu nedeslusit.raul adulmeca flamand pieile goale care scaldau nu demult albia lui,cainii urla toata pustietatea di coliba care stapanul a uitat s o mai dereaga,ulita geme sub cizmele sparte a taranului ingandurat care asteapta sa rasara steaua sperantei