Emo: de la trend la tragedii
Văd pe stradă copii cu părul întins şi bretonul în ochi, cu o privire adeseori tristă ca şi cum viaţa (care abia a început pentru ei) n-ar mai avea nici un sens. Se formează grupuleţe în rândul acestor tineri catalogându-se ei însăşi drept emo, manelişti sau alte fenome apărute peste noapte. Trendul ,,emo” nu se ascunde după degete şi dacă stai mai aproape de ei şi le priveşti mâinile, unii sunt ,,mutilaţi”. Totodată realizezi că în spatele acestor feţe se ascund uneori adevărate valori sau pur şi simplu, un suflet de copil care are nevoie de afecţiune. Am cunoscut de curând o adolescentă de 12 ani, simpatică, talentată, vorbăreaţă, plină de viaţă. Păstrăm legătura pe messenger destul de des. Este, sau mai bine zis, se consideră emo. „De la 10 ani sunt emo şi îmi place să mă tai, am ajuns şi la spital din cauza asta”, îmi spunea într-una din zile. Am devenit confuză dar asta nu m-a făcut să nu rămân raţională, încercând să o fac să înţeleagă că la vârsta ei acest fenomen nu e totuşi unul normal şi că peste ceva timp o să-i pară rău de rănile pe care şi le-a provocat singură. Însă frica de a fi înlăturat din grupul de „prieteni” este mult mai mare decât posibilitatea de a încerca să renunţe la o autodistrugere. Dar ne putem oare permite să ne complacem în această stare psihică? Cu siguranţă, nu! Aceşti tineri au nevoie de cineva lângă ei care să-i ajute să treacă peste aşa zisele stări de depresie şi să caute un alt refugiu pentru această perioadă a adolescenţei, un refugiu care să le ofere ceva benefic. Lipsa de comunicare dintre părinte şi copil sau lipsa unui membru din familie, respingerea dintr-un anumit grup de prieteni nu fac altceva, atunci când rămân singuri la o vârstă fragedă, decât să bată în retragere. Aceşti copii au nevoie de cineva lângă ei şi nu e indicat ca noi, cei care ne considerăm normali, să-i ,eliminăm din preajma noastră pentru simplul fapt că ei se cataloghează drept emo. De cele mai multe ori aceşti copii au foarte multe de oferit, au calităţi ascunse care trebuie exploatate. Cazuri sociale solitare ascunse în spatele unor măşti de fier sunt rezultatele vremurilor tulburi prin care omenirea trece, cazuri care au nevoie de toată atenţia şi implicarea noastră a celor din jurul lor, pentru a nu risca să devină modelul cu care omenirea se va identifica peste ceva timp.