Eu cu cine votez?
M-a sunat zilele trecute o duduie…Raluca ori Roxana. Amarul mai ține minte! Se prezintă și-mi cere să-i spun dacă îl susțin pe Victor Ponta. M-a bufnit râsul…nici acum nu-mi dau seama de ce! Fie pentru tonul cum a spus-o, fie pentru…nu știu! „Confidențial” îi spun, și închide!
Deci, până pe 2 noiembrie mai am la dispozitie 2 săptămâni să mă hotărăsc cui imi ofer votul!
De dus, mă duc! Că-i păcat să voteze altul ori vreun mort pentru mine! E dreptul meu, până la urmă!
Până acum am o singură variantă: toți paișpe, să nu fie cu supărare! O s-o rog pe tanti ori nenea de la secția de votare să pună mult tuș pe stampila de vot să ajungă pentru toți!
Aștept totuși, ca cineva din cei 14 să mă lumineze și să-mi ofere un motiv credibil pentru care merită votul meu! Nu povești de adormit copiii!
P.S: Dacă nu votez cu Ponta înseamnă că sunt Băsistă? Dacă după asta se clasifică alegătorii, prefer să fiu considerată astfel!