Prima mea petrecere
Am împlinit un an! Mare fericire pe capul părinţilor! Mama-mi spune că de acum sunt „omuleţ mare”!
În ziua-n care am împlinit anul de viaţă, m-am trezit de dimineaţă, cuprins de pupăturile părinţilor. De la tălpi şi până-n creştetul capului am fost tot o pupătură. N-a scăpat niciun loc nepupat!
A urmat un şir de urări de „la mulţi ani”, prietenii m-au sunat să-mi ureze de bine. Defapt, părinţii mei au fost cei sunaţi (mie încă nu-mi dau voie cu telefonul), iar eu am ascultat mesajele primite, mulţumindu-le în felul meu: un zâmbet, un mârâit, un scâncet…ce am găsit la îndemână! La fel a fost şi cu mesajele de pe facebook. Mama mi-a spus că am primit foarte multe, motiv pentru care vă mulţumesc.
Apoi, au început să apară invitaţii, oameni dragi mie: mamaia, tataia, unchiu Beba, mătuşa Aluniţa şi verişoara Carina. Îmi pare tare rău că nu a putut ajunge unchiul George, iar bunicul Ghiţă e la mii de kilometri. Spre seară, ne-am mutat cu toţii la naşi unde a apărut şi mătuşa Irina şi unchiul Alin.
Naşii mei dragi despre care nu v-am prea povestit, (musai să aflaţi că am cei mai tari naşi), mi-au pregătit o petrecere surpriză, în familie. Am avut baloare colorate, coifuri, vuvuzele. M-au întâmpinat cu gălăgie cât îi ţineau gura şi coifurile pe cap. Faină de tot surpriza, însă pe mine m-a cam speriat. Nu am plâns, însă am avut nevoie de câteva minute bune să-mi intru în ritm. Prea multă agitaţie, multă lume. Mama m-a „ţinut” cam mult ascuns pe Câmpului şi tare mi-e teamă să nu devin un speriat.
Am făcut multe poze, m-am jucat cu prietenul meu Răzvan şi Carina – verişoara mea cu care lupt să mă împrietenesc.
Cum nu se putea petrecere aniversară fără tort, am avut şi eu unul. Pe lângă cel pus la dispoziţia invitaţilor de către naşi, mama mi-a făcut unul cu ingrediente potrivite mie pentru a putea mânca şi eu. Femeia asta nu vrea încă să mă lase să scap la dulciuri şi lucruri sărate, zice că am vreme destulă. Întradevăr, doar l-am gustat, băgându-mi mâna-n el, pân’ la coate! Şi cam atât..nici acasă n-am mai vrut. Păi cum? Toţi mănâncă tort gustos, plin cu zahăr, iar mie-mi dă, făcut aşa ca pentru oameni bolnavi?
Eh, asta este…îmi vine şi mie vremea! Revenind la momentul tortului…a încercat mama să mă înveţe cum stă treaba cu suflatul în lumânare, ca la petrecerea de un an, să arăt că mă pricep. Credeţi că a reuşit? nu fiţi aşa optimişti… n-a avut cu cine…mie-mi trebuia să iau flacăra în mână şi dacă se putea să o duc la gură. Aşa că s-a lăsat păgubaşă după vreo două încercări. Dar n-a fost bai, am avut ajutor la suflatul în lumânări: Carina şi Răzvan mi-au fost ajutoare de nădejde.
Să vedeţi cât de mult m-am schimbat într-un an, priviţi acest colaj:
Aşa a trecut prima mea petrecere pentru primul meu an MAXim pe Terra! Vă mulţumesc mult, oameni dragi şi frumoşi pentru tot.
MAXimilian
