Fă-l să te caute şi după prima întâlnire!

Prima întâlnire… Un frumos moment al unui început de relaţie…

Fiori reci pe şirea spinării, transpiraţii la fiecare atingere, tensiunea ajunge la cote maxime când cel de lângă tine, te atinge cu gesturi fine. Nu cred că este cineva, care să nu-şi aducă aminte de prima întâlnire!

Pe el, l-am întâlnit la munte, la un team building. Fiecare dintre noi era singur, fără partener. Au fost trei zile în care nu am schimbat prea multe vorbe, mai ales că eu eram într-o criză a vârstei. „S-a întâmplat ceva?” îl aud întrebându-mă a doua seară. Un răspuns sec, scurt, rapid şi morocănos ieşise din gura mea „NU!!”. Şi m-a lăsat în pace! Până să ne întoarcem acasă, ne-am mai vorbit o singură dată, asta pe când eram pe picior de plecare, cerându-mi adresa de email pentru a-mi trimite ceva poze făcute la eveniment. În momentul în care m-a adăugat pe messenger (da, am prins perioada de glorie) au urmat nopţi nedormite, în care vorbeam cât ne ţineau tastele, nu simţeam oboseala, chiar dacă ne puneam în pat la cinci şi la şapte suna ceasul a deşteptare. Am tot ţinut-o aşa vreo săptămână bună, până când, nevoită fiind să plec cu treburi în municipiul reşedinţă de judeţ, am prins moment bun să ne vedem şi faţă în faţă.

De la momentul în care am stabilit că ne vom vedea, până am ieşit din casă, a început tragico-comedia, şi-un cumul de sentimente, pe care doar cei care au trecut prin astfel de experienţe, le pot înţelege.

Sora mea, stătea proptită-n uşă, privind amuzată modul în care una bucată Codru, adică eu, goleşte dulapul în disperare. Am scos toate hainele din dulap, aruncându-le alandala, încercând să compun o ţinută care să mă avantajeze şi să nu mă pună pe picior greşit din prima. Aveam rochii elegante, dar nimic care să-mi pară potrivit pentru o primă întâlnire. Din punctul meu de vedere, pentru ca începutul să fie perfect, trebuie să fii cât mai naturală, să fii tu, cea care eşti de obicei, chiar dacă adaugi un ruj, pentru o pată de culoare, nu cred că un machiaj exagerat este cea mai bună alegere. La fel şi hainele pe care le îmbraci spun multe despre tine. În mijloc de săptămână, într-o zi însorită de iunie, cum era cea în care eu am avut prima întâlnire cu Adi, nu îşi aveau loc pantofi înalţi, dară-mi te un palton.

Dar să revenim…

Dulapul îmi rămăsese gol, însă eu eram încă în impas. Arunc ochii spre ceasul vechi de perete, care-mi strigă-n gura mare ora târzie. Şi cum eu nu sunt genul care să întârzie, şi mai ales la prima întâlnire, mă aşez pe scaun… Îmi pun bărbia în mâini, îmi şterg fruntea de sudoare şi-mi zic „…e aşa de greu să alegi ţinuta potrivită pentru prima întâlnire?”.

Ştiam că nu pot să îmbrac un trening şi că n-ar da bine din prima, dar nici să mă cocoţez pe tocuri de 20 de centrimetri nu era deliciul meu. Aşa că, având mintea odihnită după 30 de secunde de tăcere, zăresc de sub grămada de haine o rochie kaki. „E perfectă”-mi zic! (se asemănă mult cu rochia prezentată mai sus)

O rochie cu guler, polo, care se potrivea perfect cu încălţămintea sport pe care o aveam la îndemână. Iuhuu! Victorie! Am hotărât să abordez o ţinută simplă, care să-mi scoată la iveală felul meu de a fi.

Sora mea încă râdea neîntrerupt, văzându-mă ţopăind de fericire…

Pe maxi-taxi, în drum spre Târgu-Mureş, realizasem că părul îmi era vâlvoi… Au început să apară emoţiile, punându-mi diferite întrebări la care-mi răspundeam tot eu, făceam scenarii, număram kilometri şi mă uitam încontinuu la ceas. Dintr-un gest involuntar, adus de emoţii, deschideam şi închideam rucsacul ce-l aveam cu mine…

Ajunsesem în locul stabilit cu fix cinci minute înaintea lui, iar asta-mi dădu-se satisfacţie. Cu tot stresul meu, reuşisem să mă încadrez perfect în timp. Îl zăresc din depărtare, venind spre mine, îmbrăcat lejer, purtând o pereche de pantaloni lungi şi un tricou… Eh, îmi zic, numai bine ne potrivim. Dădeam cu stângul în dreptul de apăream îmbrăcată extravagant. Îmi întinde o floare, pe care nici nu observasem de unde a scos-o şi intrăm în local.

La masă, aşezat în faţa mea, din când în când îmi atingea picioarele „din greşeală”. Inima îmi bătea cu putere. Continuând şirul poveştilor nesfârşite din nopţile pierdute pe messenger, nici nu ne-am dat seama cum au trecut mai bine de trei ore împreună. Am cerut nota. Nu sunt adepta mesajului „bărbatul trebuie să achite nota de plată”, aşa că m-am oferit să împărţim cheltuiala! Categoric, a refuzat! Însă, bărbaţii apreciază încercarea femeilor de a-și plăti partea, chiar dacă nu vor accepta asta niciodată, mai ales la prima întâlnire.

M-a condus până la maxi-taxi şi înainte de a urca, m-a luat de mâini, m-a privit în ochi şi mi-a spus „Te prinde bine culoarea asta!” apoi timid, m-a îmbrăţisat. Înlăuntrul meu se dădea o luptă, un amestec de fericire în care trăiam momentul strângerii lui atât de plăcute, amestecată cu satisfacţia unei alegeri reuşite în materie de îmbrăcăminte.

Au trecut de atunci zece ani, scânteia a fost aruncată şi focul aprins… iar acum suntem trei…

Aşadar, ca un sumar al acestui articol… La prima întâlnire:

• Fii punctuală!
• Fii tu însăţi! Nu-ţi pune o mască falsă, încercând să pari altcineva decât eşti! După câteva întâlniri, vrei nu vrei, felul tău de a fi, va ieşi la iveală.
• Fii naturală! Nu te îmbrăca extravagant şi nici nu folosi machiajul în exces. Fii sexy, nu vulgară!
• Nu încerca să-l impresionezi cu gesturi pe care nu le faci în mod normal. Şi nici nu apela la replici pe care le-ai auzit în filme… s-ar putea să se prindă. Şi dacă tot le foloseşti, pune-le în ghilimele.
• Fii relaxată! Dacă te place, cu siguranţă o să fie şi o a doua întâlnire!

Tu îţi mai aduci aminte de prima întâlnire?

Articol scris pentru SuperBlog, probă oferită de Answear