Rucsacul meu ştie totul despre mine!
Când mi-am întrebat soţul despre ce crede că are o femeie în geantă, mi-a spus „să ştii că n-ai pus întrebarea bună… Trebuie să mă întrebi ce nu are femeia în geantă? Păi n-are frigider, aragaz şi scuter… Că în rest le are pe toate”.
Adevărul este că şi eu am de toate în rucsacul meu pe care-l port zi de zi cu mine. Geantă de umăr prea rar folosesc pentru că îmi e mai comod să duc în spate un rucsac. Am în el şi lucruri utile, dar trebuie să recunosc că am şi lucruri pe care rar le folosesc… Dar le ţin la îndemână… Dacă cumva, cândva am nevoie de un anume lucru şi nu-i acolo?
Privindu-l pe al meu soţ, îmi dau seama cât de uşor îi poate fi lui! Îşi pune actele şi banii în portofel şi-a ieşit pe uşă! Dar eu nuu!! Eu trebuie să le îngrămădesc în rucsac pe toate! Dacă aş putea, aş împinge şi cu piciorul, doar să încapă cât mai multe! Un cleşte-mi mai lipseşte-n geantă ori un şmirghel… nu contează… că în rest am lucruri cu duiumul!
Tot mereu am zis că geanta purtată de femei, poate fi considerată armă albă! Şi pentru a-mi susţine teoria, mi-am pus rucsacul pe cântar, curioasă fiind câtă greutate poate duce-n spate, biata Codruţa! :)) Şi iaca sunt aproape 3 kilograme într-o zi uşoară!
Eu zic că n-am multe-n el, cu toată că mă contrazice greutatea lui…
La categoria farduri, geanta mea nu stă prea bine. Am un singur ruj şi o cremă de mâini. În schimb am un portofel imens, care este şi el plin mereu, dar cu mai puţini bani. Din când în când mă apuc să fac ordine prin el şi brusc rămâne mai uşor. Asta după ce scap de o mie de chitanţe şi de un milion de bonuri fiscale de pe la magazine.
Am cel puţin trei pixuri prin rucsacul meu, o agendă (fie ea cât de mică), reportofonul, batistuţe de hârtie, stick, brichetă, încărcătorul extern pentru că bateria telefonului mă lasă când îmi e lumea mai dragă. Printre toate chiţibuşurile, stă ascuns şi-un ghem de aţă neagră cu un ac! Dacă vreodată rămân fără nasture la pantalon ori mai grav, se rupe cureaua rucsacului!?
Însă de când îl am pe Max, conţinutul rucsacului meu s-a dublat, să nu zic triplat. Am mai adăugat pe lângă cele enumerate mai sus: scutece, şerveţele şi (uneori) în funcţie de destinaţie am în el haine de schimb pentru pitic. Mai găsesc şi câte-un fruct rătăcit cu zilele! Aaa… Să nu uit de sticla cu apă! Hei! Uite că am găsit şi o bomboană cu mentă!
Privind acum rucsacul, în timp ce-i fac inventarul, realizez că sunt nevoită să-l schimb cu unul mai mare. Motivul? A devenit neîncăpător chiar şi cu buzunarele suplimentare pline! Până reuşesc să fac mişcarea asta, m-am „plimbat” puţin pe site-ul celor de la Answear.ro şi-am găsit acest rucsac potrivit pentru necesităţile mele.
Toate astea ar putea spune despre mine că sunt o împrăştiată, la modul în care-mi sunt aruncate lucrurile prin geantă. Dar nu e aşa! Eu le găsesc mereu ordinea în dezordinea mea! E atât de simplu!
Voi cum staţi cu ordinea/dezordinea din genţi? Ce ciudăţenii purtaţi cu voi prin ele?
Acest articol a fost scris pentru competiţia SuperBlog, proba cu numărul 10 „Momentul adevărului! Ce lucruri porți în geantă, rucsac, buzunare?” sponsor Answear.ro
1 răspuns
[…] Rucsacul meu ştie totul despre mine! […]