Le e frica politicienilor de ploaie?
sursa foto google.ro |
Nu este prima dată când îmi înșeală așteptările, însă pentru prima dată m-au scos din minți… da, de politicieni e vorba și nu vreau să se risipească nicio ocazie fără ca cineva să le bată obrazul.
Primari, deputați, senatori, președinte și vicepreședinte de C.J., toți la grămadă, au demonstrat că nu le place să vorbească în ploaie…. (apă de ploaie). Dacă eu, însărcinată, am făcut pe dracu” în patru să suport frigul, vântul și ploaia, sunt sigură că și ei care n-au ovare, o puteau face. Dacă tanti de 70 de ani și copilul de câțiva anișori au putut lua parte la eveniment în ciuda a tot ce era în jurul lor, mai puteau rezista și politrucii încă 5 minute să-și spună discursurile, și-apoi să plece la căldură. Nu contează atât de mult unde a avut loc evenimentul, față de gestul în sine.
Am stat în ploaie, sub o umbrelă care se încăpățâna să danseze cu vântul!
La orele amiezii, lume multă la monumentul eroilor ce aștepta a fi dezvelit în fața oficialităților și a celor veniți la eveniment. Preoții, ca și cum vremea neprielnică pe ei nu i-ar fi afectat, oficiau sujba de sfințire. O ploaie puternică a dat peste cap planurile organizatorilor, făcând în așa fel încât programul dedicat acestui fapt să fie scurtat. S-au depus coroanele, apoi pentru că vremea devenea tot mai rea, lumea s-a mutat în fața scenei acoperite, unde oficialitățile prezente aveau să-și țină discursurile, dar politrucii ne-au cam dat-o peste bot. Au urcat pe scenă, s-au pitit într-un colț pentru câteva clipe, apoi ca și cum nimic nu s-au fi întâmplat, au coborât și duși au fost.
Ba mai mult, un om al locului a primit un răspuns nu tocmai așteptat din partea unuia, la întrebarea ”Plecați?” …. ”Ce vrei? Nu vezi ce vreme e afară?”
Într-adevăr, vântul și frigul nu au întârziat să apară, umbrelele n-au mai rezistat nici ele, dar cei care au făcut parte din program, ansamblurile și grupurile folclorice s-au ținut de programul stabilit, prestând în fața publicului prezent în ciuda vremii.
În fine, mi s-a părut un moment penibil, chiar dacă la scenă era doar o mână de oameni, cred că dacă oficialitățile tot au urcat pe scenă, nu le-ar fi bătut nimeni obrazul dacă ar fi zis două vorbe.
Pe unu dintre ei l-am înțeles din prima pentru că a fost nevoit să plece urgent să ajungă la o înmormântare. Bun! Dar ceilalalți? Au urcat pe scenă, fugind de ploaia din parcul unde monumentul a fost dezvelit. Cu toții ne-am fi așteptat ca după reglarea sunetului să spicuiască ceva pentru cei din fața scenei, uzi până la piele și înghețați de frig. Dar oficialitățle și-au luat tălpășițele și s-au făcut nevăzute. Unii poate la adăpost la căldură, alții în drum spre casă.
Nu mă așteptam să viziteze standurile pe ploaie, însă puteau spune ceva. O vorbă, un bună ziua, un…nu știu…ceva!!! Pentru că atunci când e vreme bună și au chef de vorbit se oftică dacă nu sunt băgați în seamă și, vezi Doamne, se supără. Pentru că atunci când ”aleargă” după voturi pentru a obține funcții, îndură căldură, frig, ploaie, ger, dar azi….au demonstrat că nu dau doi lei ruginiți pe noi.
Sărmanii, de ce să tremure de frig alături și pentru noi!?