Pâinea de Cluj – pâine ca pe vremea bunicii
Vă aduceţi aminte de gustul pâinii făcute acasă de părinţii ori bunicii noştri în cuptorul din curte? Vă amintiţi gustul de odinioară de pâine adevărată!? Nici prea dulce, nici prea sărată, puţin acrişoară la gust şi parcă şi la miros.
Apropiaţii mei ştiu ce înseamnă pâinea pentru mine şi cât de mult îmi place. Cum există degustători de vin, aşa ar trebui să fie şi degustători de pâine, iar eu m-aş potrivi mănuşă pentru această meserie.
Singurele perioade din an când am ocazia să mănânc o pâine adevărată sunt sărbătorile de iarnă ori cele Pascale, când meseria mă aruncă pe coclauri pentru vreun reportaj ori când colegii filmează „o pită în cuptor făcută ca la mama acasă”.
Dar iată că pâinea asta mult aşteptată, a ajuns la mine tocmai de la Târgu-Mureş, chiar azi, când socrul meu a venit în vizită, aducându-ne cu el pâine de Cluj. E de fapt pâine produsă în Reghin sub denumirea de „Pâine de Cluj” şi pusă pe piaţă în Târgu-Mureş şi Cluj, din câte ştiu.
Da, poate fi hilar că n-am apucat să-mi gust pâinea asta la Reghin, şi-a fost nevoie să-mi fie adusă de la Târgu-Mureş. Şi poate tot amuzant pentru unii, auzind de „pâine de Cluj”, care de fapt e produsă-n Reghin… Dar cum avem „varză a la Cluj” făcută în casele din toată ţara şi în alte localităţi decât în cea care-i poartă numele, de ce să nu ne jucăm puţin cu vorbele şi să avem pâine de Cluj făcută în Reghin? Până la urmă nu denumirea e cea care contează, ci produsul şi gustul în sine.
„Pâinea de Cluj” este un produs nou şi binevenit pe piaţa reghineană, printre ‘nşpe mii de feluri de pâine ce seamănă mai de grabă a plastelină.
Coaptă în cuptorul cu lemne din făină, maia, cartofi naturali, sare şi apă… fără drojdie. Maiaua (agentul de fermentare din apă şi făină) cred că este secretul care o face o pâine săţioasă. Are coaja crocantă, iar miezul… miezul are gust de poveste.
Ştiţi ce-am făcut când am dat de gustul acesteia? Am mâncat-o goală. Asta deşi de mai bine de două luni nu mai mănânc pâine, gustul acestui produs m-a făcut să-mi calc peste gândul stabilit…
Hai, că nu vreau să o laud foarte tare! Că poate vouă nu vă place! Dar totuşi, până la urmă gusturile nu se discută! Dacă eşti adeptul pâinii moderne, să zic aşa, s-ar putea ca această pâine să nu fie pe placul tău. Însă dacă papilele tale gustative sunt deschise şi la alte încercări, ai şanse mari să apreciezi acest produs. Pâinea asta este doar pe placul celor care cunosc adevăratul gust al „pitei” de casă.
Am „furat” de pe pagina lor de facebook imaginile din acest articol pentru că am ţinut neapărat să vedeţi cum arată.