Mureş Marathon – locul unde eşti pe val!
Sfârşitul acesta de săptămână e plin de evenimente cu şi despre mişcare şi adrenalină…
Concursul Mureş Marathon a ajuns în acest an la ediţia a VIII-a. Cei care au fost la eveniment în calitate de concurenţi ori de pe margine, cunosc frumuseţea acestui concurs plin de culoare.
Valea Mureşului este un “teren” fertil pentru iubitorii sportului pe apă. Iată că se umple din nou, timp de trei zile, începând din data de 21 aprilie până-n 23 aprilie de bărci, caiace, canoe. Vâslele se contopesc cu apa, bătând palma pentru o nouă aventură.
Programul debutează cu proba la slalom, sâmbătă, de la ora 10.00, la podul de la Sălard. Startul la maraton se va da în localitatea Meştera la ora 14.00, iar finişul va fi în localitatea Răstoliţa. Sunt 24 de kilometri de vâslire continuă, fie în echipaj, fie individual. Aici nu e vorba doar despre satisfacţia premiului, a locului obţinut, ci de reîntâlnirea cu prieteni dragi, fiind un mod ideal de socializare. La ediţiile la care am luat parte de pe margine, am văzut participând atât femei cât şi bărbaţi. Îmi amintesc că am văzut, venind tocmai din Viena special pentru acest concurs, o femeie tare faină, (Alina Ninu) ce a participat la ambele probe (atât slalom cât şi maraton). O adevărată profesionistă.
Cu fiecare ediţie trecută, numărul participanţilor cât şi calitatea acestora a crescut. Sunt curioasă această ediţie ce surprize ne aşteaptă.
Adrenalina e cuvântul cheie la singurul maraton pe ape repezi din România!