Economii pentru investiţie
Atunci când eşti copil, nu prea pui preţ pe bani. Nu au valoare pentru tine, mai ales când nu prea ai habar cum e să munceşti pentru ei.
Pe vremea mea (ce ciudat sună… am ajuns s-o spun şi pe asta, ca şi cum am ani lumină-n spate), la şcoală, zilele în care primeam bani de buzunar erau rare. Primeam în schimb pacheţelul pentru şcoală: pâine cu ou, pâine cu margarină şi dulceaţă. De fapt, dulceaţa era acel silvoi de prune, de care am uitat ce e drept, în ultima vreme. Vaaai! Dar ce gust avea! Parcă scriind acum acest text, îmi vine-n minte gustul, mirosul, consistenţa. Era una dintre mâncărurile mele preferate de la şcoală, dar neapărat cu margarină. Eh… vremuri, vremuri… alte timpuri.
Iar apoi, în zilele bune, mai primeam câte-o monedă… Ori când eram trimisă la magazin, păstram puţinul mărunţiş rămas.
N-aveam mai mult de 12 ani… Se apropia ziua mamei. Îmi doream tare mult să-i iau ceva. Ceva util, ceva să folosească, ceva de la mine, de la noi. Pusesem ochii pe un set de ceşti de cafea. Ştiam că avea nevoie şi că gestul ar face-o fericită. Numărasem banii adunaţi într-un borcan, ascunşi de alţi ochi în podul cu fân. Mă urcam în pod şi îi verificam cât de des puteam, ca şi cum, ţinându-le evidenţa, poate, poate s-or înmulţi. Am întins haina de pe mine pe iarba uscată, am golit banii şi-am început să număr… Nu erau suficienţi. Setul costa cu ceva mai mult. M-am întristat! Mai aveam doar câteva zile, dar n-aveam de unde să adun restul de bani. Aşadar, mi-am făcut curaj şi-am bătut la uşa celei mai bune prietene a mamei, rugând-o să mă ajute să completez suma necesară. M-am bucurat enorm când mi-a sărit în ajutor fără ezitări. M-am dus la magazin, am cumpărat ceştile, pe care le-am păstrat tot la prietena ei. Acolo ştiam că sunt în siguranţă.
De ce v-am împărtăşit această scurtă amintire din copilăria mea? Pentru că aceia au fost primii mei bani economisiţi. Chiar dacă nu câştigaţi de mine, prin truda mea, dar au fost primii bani pe care i-am adunat pentru un scop anume… O investiţie în fericirea mamei mele.
Pornit de la această idee, de la a învăţa cum să-ţi economiseşti banii şi cum să-i foloseşti util, BCR a demarat un proiect naţional intitulat „Şcoala de Bani pe roţi”. Un proiect care aduce în prim plan educaţia financiară pentru copiii cu vârsta între 7 şi 14 ani.
Lumea banilor va fi aprofundată de elevi timp de o oră şi jumătate prin joc, interacţiune şi voie bună în camionul FLiP, special adaptat pentru acest proiect. Peste 7000 de elevi au participat anul trecut la atelierele gratuite de educaţie financiară, camionul „FLiP” a parcurs peste zece mii de kilometri, ajungând în București, Galați, Constanța, Tulcea, Focșani, Bacău, Vaslui și Piatra Neamț.
„Flip your story”
Înscrie-te în concursul „FLiP your story” până în data de 29 iunie şi spune povestea ta! Spune ce ai făcut cu primii bani economisiţi şi poţi câştiga o bicicletă Pegas. Câştigătorul va fi ales prin tragere la sorţi!
Frumoasa poveste