Când halatul cu imprimeuri îl face knockout pe cel alb

sursa foto: unsplash.com

Teama a crescut odată cu vârsta, deşi ar fi trebuit ca după ce am ajuns adult, să am stăpânire de sine şi să fac cale întoarsă. Înfiripată în mine de mică, oarecum şi de la „tradiţionala” vorbă „dacă nu eşti cuminte te duc la doctor să-ţi dea injecţie”, frica s-a amplificat, indiferent că vorbim de medicul e familie, de stomatolog ori de alt cadru medical.

sursa foto: facebook eHalate

Pe cât eram de bărbată, de puternică şi coco(a)ş(ă), pe atât eram de fricoasă când venea vorba de mers la doctor. Nu ştiu dacă ideea în sine de a da bot în bot cu medicul mă punea pe fugă, ci mai de grabă, multitudinea de halate medicale albe purtate de doctori ori asistente.

Când am rămas însărcinată, mi-am dat seama de o treabă destul de serioasă: albul mă pune la pământ. Nu-mi era atât de frică de naşterea în sine, decât de ideea de a fi înconjurată de alb. Da, ştiu, ştiu! N-ar trebui! Albul e simbol al purităţii, ar trebui să ofere o senzaţie de linişte, de calm, bla, bla, bla. Ok! Însă gândul la întâlnirile cu medicul mă iritau şi mă făceau să-mi crească tensiunea. Oricum în perioada sarcinii, tensiunea a băutut recorduri nemaiîntâlnite la mine. Asta ca o paranteză. „Eh, nu-i atât de negru dracul pe cât pare. Ba mai mult, e chiar alb! Nu pot fi chiar atât de slabă. E doar un halat. O haină! Haina face pe om ori omul pe haină?! Hai, sictir!” mi-am zis râzând, eu de mine.

Când mi-a venit sorocul, norocul meu a fost că odată intrată în sala de operaţie, asistentele, anestezistul şi restul cadrelor medicale purtau halate medicale colorate în verde şi roz. Inclusiv în sala în care am stat timp de patru zile alături de Max s-a renunţat la pereţii zugraviţi în alb. Nu, nu special pentru mine, nu vă aşteptaţi la asta, că nu sunt buricul târgului. Asta era politica spitalului respectiv! Şi-am observat că mă liniştise, însă nu realizasem de ce… A fost nevoie de un copil de o şchioapă să aflu acel răspuns…

Cum? Aşa-i că sunteţi curioşi? No, haideţi să vă spun…

A fost o perioadă în care Max a fost destul de bolnăvicios, şi-odată cu intrarea în colectivitate, imediat după ce a făcut un an şi cinci luni, au început fel de fel de probleme: răceli, bronşite, otite. De toate la pachet! Cum trecea una, alta era deja cu piciorul pe prag! Multe s-au lăsat cu internări şi din păcate, din alte motive, a avut nevoie şi de două intervenţii chirurgicale. Devenise sătul de atâtea ace, împunsături şi medici în jurul lui. De fiecare dată când vedea un halat alb, începea să tremure şi instant apărea şi plânsul. Îmi dădusem seama că amândoi sufeream de „sindromul halatului alb”. Îl ţineam strâns la pieptul meu, încercând să-l liniştesc de fiecare dată, mângâindu-l, cântându-i… şi-acum când îmi amintesc de toate aceste lucruri, realizez că de fapt, cântecul ăla era mai degrabă pentru liniştirea mea. Ştiam că dacă are alături de el o mamă calmă, se va simţi în siguranţă. „Un elefant, se legăna, pe o pânză de păianjen, …. o sută de elefanţi se legănau pe o pânză de păianjen…..

În momentul în care Max a fost internat la secţia de chirurgie, înainte de a intra în sala de operaţie, erau necesare câteva analize de sânge. Peste tot alb… pereţii, lenjeria, dulapuri, mese, scaune. Albul ne urmărea ca un vis urât! Piticul din dotare, devenise deja agitat… Mă vedeam, iarăşi nevoită să ne calmăm reciproc, demarând o nouă rundă de cântece, dar îmi era să nu irit urechile asistentelor cu vocea mea „suavă şi de neegalat”.

sursa foto: ehalate.ro

În salon, şi-au făcut simţită prezenţa, cu zâmbetul larg şi senin, două asistente, ce abordaseră o altă ţinută faţă de cea clasică. Purtau bluze medicale cu imprimeuri, lucru care mi-a atras atenţia, iar ochii mi-au fugit la drăgălăşeniile de animale ce „tronau” pe acele halate. M-am trezit la realitate când Max a început să cânte pe limba lui „un elefant, se legăna pe o pânză de paianjen” arătând insistent cu degetul spre halatele asistentelor. Max reacţionase asltfel ca de obicei la întâlnirea cu asistentele, lucru nemaintâlnit până atunci. După ce s-a trezit din anestezie şi a primit liber la plimbat pe coridor, piticul meu, la fiecare contact cu asistentele începea să râdă şi să cânte. În ceea ce mă priveşte pe mine, frica mi-a dat bir cu fugiţii la vederea halatelor colorate, semn că halatul cu imprimeuri l-a făcut knockout pe cel alb.

Acum, după toate aceste experienţe mă gândesc serios să dau o căutare pe un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru şi să-mi iau un halat. Nu râdeţi! :))) Îl pot include uşor în activităţile şi jocurile noastre cu Max, astfel vom transforma o banală joacă, într-o adevărată lecţie medicală.

Mulţumesc Zeului Internet că de găsit, găsesc destule, chiar modele cu elefanţi, fluturi, maşinuţe la preţuri chiar faine. Unde? Pe ehalate.ro, produse fabricate în România, 100% bumbac, acestea fiind ideale pentru spitale sau clinici medicale, cabinete stomatologice – kinetoterapie, cabinete veterinare, farmacii, creşe și grădinițe, coafor și frizerii, restaurante, baruri, cafenele şi cofetării, fabrici, brutării, industrie. Bune pentru tot şi toate…

Vă las acum, fără frică… Merg rapid să pun o comandă…

Voi cum staţi cu frica de medic? Suferiţi şi voi de sindromul halatului alb?

Articol scris pentru SuperBlog 2018, proba halatelor albe provocare oferită de eHalate.