Demonul tristeţii

Nu ştiu de ce am ales acest titlu… Însă totul a pornit de la o întâlnire din întâmplare cu un fost profesor. O persoană pe care am admirat-o mereu şi de la care am avut multe de învăţat. Dar astăzi… Astăzi parcă mai mult ca niciodată am citit în ochii lui, în cele câteva minute de conversaţie, o tristeţe profundă. Omul care mă făcea deseori să râd, să-mi scot capul de struţ din pământ, mi s-a părut astăzi de nerecunoscut.

M-a cuprins pe moment o stare de tulburare. O tristeţe a neputinţei. Tare mi-aş dori să-i fac pe cei din jurul meu fericiţi, să am puterea să-i ghidez încet, cu paşi mărunţi pe drumul spre fericire. Ştiu despre ce vorbesc… „Odată ca niciodată” (am impresia că a trecut o eternitate) şi fiinţa-mi a fost cuprinsă de acea stare, dar din care am reuşit să mă descătuşez. Nu, nu am ajuns la fericirea supremă, nu pot să-mi supraestimez această emoţie…

Fericirea nefericirii…

Sunt oameni înăuntrul cărora şade şi un demon… Un demon al tristeţii. Poate părea greu, dar fiecare dintre noi trebuie să găsim fericirea, ea trăieşte în noi, doar că am aruncat-o demonului într-o cameră întunecată, ferecată cu mii şi mii de lacăte… E flămândă şi trebuie să o hrănim, să o alimentăm…

Cu toţii avem urcuşuri, coborâşuri, iar starea de spirit poate să fluctueze… Am învăţat că toate emoţiile îşi au rolul lor, nu există emoţie rea, greşită, trebuie doar să fim capabili să acceptăm şi alte emoţii…

Suntem oameni şi e firesc să avem emoţii fel de fel, fie că vorbim despre cele pozitive ori cele negative. Furia, frica, tristeţea… Sunt emoţii negative, care deseori ne sabotează, dar sunt parte din noi şi uneori sunt „productive”, tocmai pentru că se transformă într-un semnal de alarmă, anunţându-ne că maşinăria noastră nu funcţionează conform „cărţii tehnice”… şi că e musai să găsim echilibrul! Însă uneori avem de ales: putem să ne plângem de milă ori putem să trăim cu fericirea, să-i trântim uşa în nas tristeţii.

Dacă n-ar exista frica, am şti oare ce este siguranţa? Dacă n-ar fi tristeţea am cunoaşte fericirea? Dacă n-ar fi boala, am şti oare ce este sănătatea?

Te trezeşti într-o dimineaţă şi-ţi cauţi disperat/ă ceasul. Încep să te cuprindă stări de nervozitate. Îţi dai seama că ai început să înjuri, să dai de pereţi cu toţi zeii şi sfinţii pe care-i cunoşti! Ce pierzi cu toată această tărăşenie? Pierzi energie, dar mai presus de toate timp… Timpul care este atât de preţios. Preţ de câteva minute, nu ai făcut altceva decât să te autosabotezi, iar asta poate avea influenţă negativă nu doar asupra ta, ci şi a celor din jur.

Hai că am făcut o salată de legume din textul ăsta, dar mă simt bine.

Nu! Eu nu sunt un sfătuitor! Sunt doar o persoană care „odată ca niciodată” a căzut într-o stare de adâncă letargie, care astăzi poate spune: DA! SUNT FERICITĂ! DA! POT SĂ ZÂMBESC!

sursa foto: pixabay.com