contemplare…

Pentru prima dată chiar simt nevoia să scriu şi să nu mă mai opresc….de 10 minute a ieşit mami meu din operaţie..nu am vb decât fff puţin..avea dureri mari iar o toantă de asistentă a pris-o chiar de operaţie..pentru prima dată mă simt şi eu sensibilă, pentru prima dată deşi eram un băieţoi nu am putut opri câteva lacrimi…Îmi e dor de ea…şi am nevoie de ea…mai este o săptămână şi o revăd….am nevoie de eamai mult ca niciodată. Îmi amintesc perioada copilăriei când mă certa iar eu în gându-mi îmi spuneam „ce ştie ea,,…însă acum realizez că ea ştie…Îmi sunt şi mi-au fost atât de utile acele momente în care-mi atrăgea atenţia. Când eşti copil şi nu ai nici o responsabilitate nu realizezi că defapt cei de lângă tine îţi vor doar binele, nu realizezi că viaţa e făcută pentru responsabilităţi, pentru a avea un scop, un ţel în viaţă…Firea mea nebunatică, astăzi a devenit una a tristeţii, cu toate că ştiu că acolo Sus cineva are grija de ea. Însă ceva mă face să mă gândesc din ce în ce mai mult la adolescenţii care nu ascultă sfaturile părinţilor, care nu fac nimic pentru a le oferi o mână de ajutor atât lor cât şi celor din jur şi care cred că viaţa e cu adevărat făcută pentru aţi trăi clipa. Viaţa e făcută pentru a o trăi cu cap şi de ce nu să ştii de ,,fraged,, cum să păşeşti în viaţă când vei rămâne singur, fără a exista riscul de a da din umeri neputincios sau mai grav a te lovi de-un zid care nu are nici o portiţă de ieşire….