A ieşit primul dinte
Cam de la patru luni se tot pregătesc. Şi am aşteptat, şi am aşteptam…degeaba! Zici că ceva îi bloca şi nu-i mai lăsa să iasă! Chiar m-a luat cu febră, au pornit până la un moment dat, apoi s-au oprit. Mi s-a inflamat gingia, am început să salivez tot mai des, am băgat în gură cam tot ce am prins în mână. În jurul meu, aveam deja copii apropiaţi de vârsta mea ce se lăudau cu un dinte, doi. Eu nimic! Pfuai…şi cât mă enerva treaba asta.
Am o prietenă pe care mama ei o alăptează! Se laudă don’şoara cât de fain e să muşti cu dinţii de sânii mamei. Adevărul e că aici nu m-a dat pe spate, tocmai pentru că eu am preferat din prima clipă de viaţă, orice altceva înafară de sân. Plângeam de prindeau viaţă toate personajele din tablouri, numa’ să nu cumva să se apropie mama cu ţâţa de mine! Ţâţa mă-sii! Fericit sunt că am scăpat de ea!
Fericită şi prietena asta a mea cu doi dinţi … şi au pornit şi cei de sus. Să-mi facă-n ciudă, cu mândrie-mi spune cum poate ea muşca din măr. N-ar fi bai, că mai puteam aştepta puţin. Problema e că mama devenea enervantă bâgându-şi degetul în gura mea să verifice dacă au ieşit ori ba. Aveam impresia că mi s-a transformat gura în răsadniţă şi tot aşteaptă să-şi scoată capul roşiile, ardeii :)). Nu râdeţi!! Lasaţi voi pe cineva să vă bage degetul în gură tot la câteva ore şi vedeţi cum vă simţiţi! Sigur nu bine!
Şi-acum mă gândesc ce mai urmează??
Până-mi ies cu totul cei doi dinţi de jos, nu mă stresaţi prea tare! Sunt puţin mârâit, morocănos!
MAXimilian
