Monstrul şosetelor
sursa foto www.pexels.com
– E timpul să pun haine la spălat! îmi zic.
Deschid uşa maşinii de spălat, sortez rufele pe culori, îndes câte haine încap în ea, nici prea multe, nici prea puţine, pun detergent, apăs butonul magic şi aştept. „Nu are ce să nu iasă bine”. Le pun la uscat. Aici, a mia oară rămân în mână cu cel puţin două şosete care n-au pereche.
– A dracu’ maşină de spălat, îmi spun. Iar s-a flămânzit şi a ieşit monstrul din ea!
Verific maşina pe toate colţurile, toate cercurile şi garniturile posibile. Nu, nici un semn că ar fi defectă şi că mi-ar mânca şosetele. No, bine-bine, dar unde sunt perechile?
––––––
La noi în casă există doi monştri pe care nu i-am văzut niciodată. Astăzi voi vorbi doar despre unu, cel mai bătrân dintre bătrâni. Pe celălalt încă nu-l invoc, îl mai las să-şi mai facă niţel de cap, să mai crească…
Cred că pe ăsta, al şosetelor, l-aţi întâlnit şi voi! De fapt întâlnit e prea mult spus, că nu se arată la faţă, dar v-a dat cel puţin o dată de furcă şi pus nervii pe jar…
Sunt aproape sigură că există un monstru al şosetelor! Da, maşina de spălat înghite şosete! Să nu-mi spuneţi că a voastră e cuminte şi nu se hrăneşte cu şosete că nu vă cred!?
Indiferent câte perechi de şosete mi-aş cumpăra, nu am niciodată suficiente. La scurt timp după achiziţionarea lor, descopăr cu stupoare că nu mai sunt câte au fost…le-o fi luat cineva şi din sertar?
Dacă aş fi indiferentă, aş putea purta şosetele fără soţ, stânga să n-aibă legătură cu dreapta. Dar nu pot! Nu din considerentul, „vai, ce ar spune lumea dacă m-ar vedea cu şosetele desperecheate?”, ci pentru simplu motiv că dacă şoseta aia are o soră geamănă ori partener de viaţă, cum aş putea eu oare să le despart!?
E o bătălie continuă a împerecherii…vedeţi voi? în fond şi la urma urmei şi şosetele se împacă şi se despart. Dacă nu eu sunt de vină pentru dispariţia uneia? Dacă una dintre cele două s-a săturat să-i fie pereche şi se hotărăşte să fugă-n lume?
Până la urmă am început să mă verific. M-am pus la colţ, şi-am aşteptat momentul în care trebuie să pun rufele la spălat. Am aşteptat şi tot aşteptat! Mă gândeam că trebuie să apară cineva care să mi le fure din maşina de spălat. Am descoperit că nu ea (maşina), ci eu, sunt vinovata pentru desperecherea şosetelor. Le arunc atât de alandala în coşul cu rufe murdare, încât, în momentul când pun hainele la spălat, nu pun şi perechea.
Le mai găsesc din când în când, tot aşa despărţite, prin sertarul lui Adi, ori ale lui în sertarul meu. Au fost cazuri când, ele, năzdrăvanele, s-au cuibărit şi printre cele mici, ale lui Max…
Uite că până de curând, am trăit cu impresia că maşina de spălat este o mâncăcioasă de şosete, când de fapt, „monstrul” şade-n mine…
Cum arată sertarul ori punga ta cu şosete? Frumos aranjate, pereche cu pereche ori împrăştiate în tot dulapul, pe unde găseşti deseori câte una fără soţ? Să nu-mi spui că tu ai un sertar întreg cu şosete pereche, că o iau pe arătură! Nu se poate doar eu să fiu aşa de „desperecheată”.
