„Războiul” dintre mame (I) – Cezariana vs naşterea naturală

sursa foto: pexels.com

De când am devenit mamă, am văzut şi auzit fel de fel de discuţii între mame pe diferite teme. Natura ne face pe noi, femeile, să fim nişte ţaţe guralive, nişte gâşte ce greu ne oprim din vorbit şi atacat.

Mamele au format tabere „invizibile” pe mai multe fronturi. Astăzi voi vorbi despre taberele naşterii.

Cum naştem? Asta-i întrebarea!

Sunt mame care aleg să nască acasă, mame care nasc în apă,  mame care aleg naşterea Lotus unde cordonul ombilical nu se taie, ci se ţine conectat la placentă lângă nou născut până ombilicul se uscă şi este lăsat să cadă singur. În tot acest timp se continuă transferul de substanţe hrănitoare către bebeluş.

Există şi mame care-şi mănâncă placenta. Ciudat aţi spune, nu-i aşa? Adepţii acestui „trend” consideră că prin acest gest îşi vor întări imunitatea, vor alăpta mai mult timp şi (poate) vor scăpa de depresia post natală. Şi nu o mănâncă doar aşa, ci există deja reţete pentru astfel de „aliment”. Însă în ciuda acestor alegeri, ele au devenit şi rămân mame! Există mame care aleg epidurala, altele nu…există mame care nasc uşor, altele care se chinuie ore şi ore. Dar până la urmă, totul cu un scop: copilul. Nimeni şi nimic nu poate să nu le numească „mame” indiferent prin metoda în care au reuşit să aducă pruncul pe lume, pentru că toate au avantaje şi dezavantaje.

Mai nou, s-au format „trupe de elită”: cele care au adus pe lume un copil prin cezariană şi cele care au născut pe cale naturală. Cele din urmă, le privesc de sus şi oarecum cu dispreţ pe cele cu cezariana, iar cele care au născut prin operaţie de cezariană, se bat cu pumnii în piept cum au fentat un travaliu lung şi dureros.

Unele sunt de părere că o cezariană nu se poate numi naştere. Bun! Să zicem că au dreptate, că e vorba despre o operaţie, că nu simţi durerile facerii la intensitate maximă, dar nu tot naştere este până la urmă şi cezariana? Că doar nu rămânem cu fătul în noi până face optişpe ani?! Nu eşti tot mamă indiferent de modul prin care se naşte copilul tău?

Un copil este o minune, oricum l-ai aduce pe lume!

Nu cred că o cezariană trebuie considerată o ruşine ori un eşec, ci din contră este la fel de emoţionantă ca o naştere naturală. De fiecare dată când ating ori îmi privesc cicatricea lăsată-n urmă de bisturiu, o privesc ca pe-un dar! Şi eu am rămas cu burtă în urma sarcinii, şi eu am luat kilograme în plus, la fel ca tine, cea care ai adus pe lume un copil în mod natural!

Max al nostru a venit pe lume prin cezariană, iar eu mi-am revenit foarte repede şi sunt mândră de asta…dar faptul că am născut aşa, nu mă face diferită de restul mamelor! Nu scrie pe fruntea mea ori a lui „venit pe lume prin cezariană”! Eu sunt mamă pentru el, iar Max e fiul meu orice-ar fi! Când sunt întrebată despre cum am născut, mă aştept ca în urma răspunsului să curgă puhoi de replici şi sfaturi ori chiar acuze cum că n-am făcut bine ce-am făcut! ! Cred că ar fi mai bine să ne respectăm între noi, ca mame şi să nu mai facem comparaţii şi să le „torturăm” pe cele ca mine!

Până la urmă decizia stă în mâinile fiecărei femei, nu trebuie să ne lăsăm împinse de experienţele altora, traumatizante ori nu. E corpul tău, e naşterea ta! Fă cum simţi tu şi cum te sfătuieşte doctorul tău că e mai bine pentru cel mic! Simte şi profită în cel mai intens mod cu putinţă, emoţia din momentul naşterii!

Chiar nu cred că este atât de important modul prin care ajungi să aduci pe lume un copil, ci mai important este ce faci de acum încolo cu noul statut de mamă. Să ţi-l asumi, să-l responsabilizezi, să creşti şi tu ca mamă, odată cu cel mic.

Nu e oare mai uşor pentru bărbaţi că nu-şi bat capul cu astfel de subiecte?