Cum le vorbim copiilor?
Mă gândeam zilele trecute la o întâmplare din urmă cu ceva ani…
Părinţii copilului se încăpăţânau să vorbească cu cel mic printr-un limbaj piţigăiat, fără a încerca nicio secundă să-l corecteze pe cel mic şi să-i explice cum se pronunţă corect cuvintele pe care le stâlcea. Ba mai mult, se amuzau copios pe seama asta… Nimic rău, ai spune, însă copilul era destul de măricel, (avea cam şapte ani) multe cuvinte nu le pronunţa bine, tocmai pentru că părinţii erau mult prea prinşi în deformarea cuvintelor. Într-o zi, m-a pus mama supărării, fără rea intenţie, să-i corectez un anumit cuvânt, dar m-am trezit criticată şi luată peste picior! „Las’ să vorbească aşa, că nouă ne place!” A fost prima şi ultima dată când mi-am băgat nasul. Copilul a început să vorbească corect destul de târziu…
Când devii părinte, vrei nu vrei, îţi apar în faţa ochilor, lucruri care îţi displac şi pe care nu ai vrea să le pui în practică cu al tău copil. Bine, nu mereu îţi iese! Dar măcar încerci!
Nu de puţine ori mi s-a întâmplat să aud părinţi comunicând cu cei mici într-un limbaj bebeluşesc, să-i zic aşa: „dlagă, dlagă; ţe faţe copilu?; papă copilu’!?; „faţe nani bebe? Ideea e că adulţii respectivi nu vorbesc cu cei mici doar aşa, de amuzament, din când în când, ci folosesc acest tip de comunicare în mod frecvent. De dimineaţa până seara, o ţin într-un limbaj de trei ani, de ai zice, că înşişi ei, au aceeaşi vârstă… Da no, treaba lor!
Foarte mulţi sunt tentaţi să folosească un astfel de limbaj când li se adresează copilului. Cu siguranţă aţi folosit şi voi măcar odată o „piţigăială” de acest fel! Aş minţi dacă n-aş recunoaşte că uneori îmi scapă şi mie. Dar încerc să nu fac abuz şi mă corectez cât de repede pot. Îmi dau o palmă imaginară peste meclă, şi-mi revin!
Stând şi analizând, într-adevăr, este amuzant şi interesant când auzi cuvinte deformate din gura copilului, iar asta ne face să ne distrăm copios. Dar este greşit ca adultul să le folosească pentru că părinţii, trebuie să fie un exemplu pentru copilul lor. Folosind acest limbaj în exces, abuzând de acest tip de vorbire, nu facem altceva decât să-i îngreunăm copilului comunicarea corectă cu cei din jur, consolidându-i pronunţarea greşită a cuvintelor.
Tot aici intră şi diminutivele. De ce să foloseşti „apică” când îi poţi spune apă, păpică în loc de papa? ori chiar mâncărică, căcuţă, suculeţ, siropel, hăiniţe, scutecel şi multe altele pe care n-are sens să le înşir! Totul se petrece la diminutiv în mintea unora! Nu, nu-i bine! Şi nu-mi săriţi în cap, că ştiţi şi voi că am dreptate!
Menirea noastră, a adulţilor este de a-l ajuta pe cel mic să progreseze şi nu să-i îngreunăm dezvoltarea… Haideţi să nu mai lălăim cuvintele! Pronunţaţi-le corect! Noi suntem primii lor profesori! Ce exemplu le putem da astfel!?
sursa foto: pexels.com şi pixabay.com
