Aventură în natură şi #călătoriideneuitat

Arhiva personala
Articolul de astăzi este despre mine, dar este şi despre tine, dragă cititorule, pentru că ai şansa să câştigi câteva premii frumoase, puse la bătaie de cei din echipa momondo. Vei afla cum în scurt timp. Înainte de toate, lasă-mă să-ţi povestesc aventura mea într-una dintre cele mai faine călătorii pe care le-am avut, o amintire frumoasă din #Călătoriideneuitat.
Plecarea…
Terminasem de ceva vreme liceul şi eram cu gândul doar la drumeţii, la călătorii. Aşa că m-am hotărât ca împreună cu o trupă faină să petrecem un sfârşit de săptămână la munte. Un sfârşit de săptămână, care într-un final s-a arătat atât de intens, plin de evenimente şi peripeţii, de care ne aducem aminte amuzaţi, chiar şi acum după ani şi ani.
Fără foc o noapte întreagă
Ajunsesem la locul de cazare imediat după lăsarea serii. Cabana, nu v-o imaginaţi ca fotografiile din reviste, cu şemineu şi coarne de cerb agăţate de pereţi, ci ca pe o casă bătrânească, nelocuită, pe care din când în când proprietarul o oferea spre închiriere. Podele care scârţâie, tavan cu grinzi din care mai ieşea câte o aţă de paianjen şi chiar vreun chiţăit de şoarece prin podul casei ori prin „cămara de alimente”.
Afară… o seară frumosă de primăvară, nici prea caldă, nici prea rece, cu un cer senin, semn că noaptea se arăta friguroasă. Fetele s-au pus pe despachetat, iar feciorii, după un încălzitor special din ţuică de prune, s-au înduplecat a se apuca să aprindă focul din sobă. Cum în casă nu era nici urmă de lemn, nici măcar aşchii de aprins focul, au ieşit afară în cautarea lor. Deja căldura de primăvară, se ascunse în spatele aerului rece, de seară.
Fetele cochetele, începuseră a dârdâi şi a-şi pune întrebări : oare unde-s băieţii? Convinse fiind că s-au pus pe taclale şi-au uitat de foc. Ies afară şi încep să strig… Linişte. În jur beznă. Doar vântul ce îşi făcea de cap prin pădurea din apropiere şi câte-un câine lătrând rar în satul din vale. Văleu, unde-or fi băieţi? Mă întorc în cabană, anunţ fetele, luăm o lanternă şi ieşim toate în căutarea lor. La ceva distanţă în spatele casei, auzim voci. O luăm pe alee, ghidate de sunete şi dăm bot în bot cu… Nu, nu, nu cu ursul! Cu flăcăii noştri! Îi luăm la întrebări, îi luăm la un’şpe metri ca la fotbal, şi-aşa aflăm, în urma interogatoriului, că unul dintre ei, cel mai aerian dintre toţi, l-a dus mintea a se spăla pe faţă în pârâul ce curgea prin spatele casei. Destul că, pământul umed şi alunecos, l-a făcut să ajungă-n apă, cât ai zice peşte, scăldându-se fără voia lui, într-o apă rece, de munte, în seară de primăvară. Şi de aici, aventura lor, chinul de a-şi scoate prietenul din apă, într-un întuneric beznă, fără lanternă, care „băuse” şi ea apă, odată cu prietenul nostru „scăldăreţ”.
Bun, toate ca toate, dar focul încă era neaprins, iar al nostru prieten trebuia uscat cât de repede. Lemnele ia-le de unde nu-s… Singurele lemne găsite undeva în lateralul cabanei, clădite lângă perete, erau butuci imenşi, uscaţi ce e drept, dar care trebuiau sparţi. Şi cum să spargi butucii uriaşi, dacă secure nu găseşti niciunde-n jurul cabanei? Şi uite aşa, ne prinse noaptea în căutarea unei soluţii salvatoare.
În bucătărie, sub chiuvetă, o butelie şi la câţiva metri mai încolo, pe o masă, un aragaz cu două ochiuri. „Pff, ce bun ar fi un ceai fierbinte în momentele astea”, ne-am spus cu toţii! Absurdul şi hilarul momentului face ca acea butelie să fie goală, fără şanse de a aprinde flacăra la aragaz. Aşa că, prima seară la cabana noastră de la munte, ne-am petrecut-o în pat, aşezaţi ca micii pe grătar, încercând să ne încălzim sub păturile groase găsite prin dulapuri…
Eram izolaţi, fără foc şi semnal la telefon, fără a putea suna proprietarul să-i cerem socoteală pentru noaptea pe care am fost siliţi să o îndurăm.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, la uşă noastră, oare cine bate? Proprietarul! … „Păi voi nu doar azi trebuia să veniţi?”. A fost momentul în care ne-am dat seama că se crease o neînţelegere, iar motivul pentru care rămăsesem fără lemne şi fără butelie era clar legat de faptul că nenea proprietarul încurcase zilele în care stabilisem că ajungem.
Cum şi ce puteţi câştiga?
„Cea mai frumoasă amintire din comentarii”
Treaba stă în felul următor: Concursul este destinat cititorilor, celor care comentează pe blog. Aşadar, scrie pe blog un comentariu la acest articol în care să povesteşti despre cea mai faină amintire din #călătoriideneuitat. Un juriu format din membrii echipei momondo va alege comentariul scris pe blogurile înscrise în concurs cu cea mai interesantă amintire din călătorii. Comentariile apreciate de juriu vor fi premiate cu un city-break de 500 de euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 de euro.
Momondo este un motor de căutare gratuit, care compară prețurile pentru bilete de avion, hoteluri şi închirieri auto.
Aveţi şansa de a câştiga un premiu şi tare m-aş bucura ca printre câştigători să se numere cititori-comentatori din comunitatea mea.
ATENŢIE! Doar cometariile lăsate pe blog intră în competiţie, cele de pe pagina de facebook nu sunt luate în cosiderare.
Termen limită pentru comentarii: vineri, 16 martie 2018, inclusiv (până la ora 23:59)
Aşadar, care a fost cea mai frumoasă amintire din călătoriile tale?
Articol scris pentru competiţia Spring Super Blog 2018 – proba cu numărul 2 – sposor momondo
Articolele din cadrul acestui concurs pot avea în spate o poveste reală ori imaginară
sursa foto: momondo
Nu e cea mai frumoasă amintire dar cu siguranță e impresionanta. Pentru mine cel puțin. Veneam din Grecia cu mașina, prin Bulgaria. Eram cu copchiii 3 la număr, care cereau de mâncare și voiau putina mișcare. Am oprit la Stara Zagora, e un monument chiar în trecătoare. După ce i-am hrănit am zis sa mergem sa vizitam. Ne ducem sa luam bilete. Surpriza :vânzătoarea nu știa decât bulgărește, și nu primea decât leva. Noi o îmbiam cu euro dar ea nu și nu, prin semne. Ne-am lăsat păgubași, dezamăgiți ca nu putem întra după ce am urcat atâtea trepte. Când… Vine spre noi o tânără, care ne întreabă în engleza de unde suntem. Ii zicem ca din România, ea.. Wow.. Ok.. Just a moment.. Și merge și ne cumpăra bilete.. Vine și ni le da fără sa ne ceara bani pe ele.. Omul meu.. Nu și nu, nu se poate pe gratis.. Pana la urma a acceptat sa ia banii pe bilete, și ne-a și schimbat câțiva euro în leva sa avem pe drum în caz de… Am vizitat monumentul pana sus în vârf. Merita din plin.. E o priveliște minunata. Ca și gestul tinerei pe care nu știu cum o cheamă atât de tare m-a buimacit gestul ei. Lucruri bune se întâmplă mereu.
Nu pot spune că am vizitat foarte mult,dar printre puținele călătorii de care m-am bucurat a fost vizitarea spectaculoasei capitale, Roma. Roma,cetatea eternă,plină de istorie…Nu credeam că o s-ajung vreodată s-o străbat la pas,să -i cunosc frumoasele obiective… Cum de am ajuns acolo? E o poveste frumoasă… Era toamna anului 2016,iar noi tocmai eram întorși din luna de miere pe care am petrecut-o în Grecia-Halkidiki. Era,de fapt,prima noastră vacanță de când eram împreună. Am savurat la maxim fiecare moment,dar nu numai pe plajă sau la hotel,cât mai ales explorând fiecare colțișor din zonă. Le povesteam colegelor mele despre tot ce am vizitat și eram decisă ca de atunci să nu treacă nici măcar un an fără ca noi să nu vizităm câte un loc special. Atunci,într-una din pauze,ne-a venit ideea de a organiza o călătorie împreună. Asa s-a născut dorința de a vizita Roma. Zis și făcut. Am încercat să contactăm diverse agenții,dar până la urmă am organizat călătoria pe cont propriu. Am cumpărat biletele(pentru vacanța intersemestriala februarie 2017) și am găsit un hotel drăguț în apropiere de gară. Între timp aeroportul din Targu Mureș s-a închis și am fost nevoiți să pornim din Cluj. Soțului meu nu i-am spus de ceea ce eu făcusem decât cu o lună înainte. A fost extrem de surprins.. Nu aveam foarte mulți bani,dar reușisem să fac niște economii care mi-au permis îndeplinirea acestui vis. Odată ajunși la Roma,căutam hotelul… L-am găsit foarte greu. Eram 6 persoane,dintre care eu vorbeam italiana și evident ceream informații,însă le primeam greu… În cele din urmă l-am găsit.Nu era wow, dar asta chiar nu a contat. Ne-am bucurat de fiecare zi… Am făcut zeci de kilometri pe jos în cele 4 zile. Fiecare zi era „tematică”: Roma antică,Vatican și Muzeele Vaticanului,Fontana di Trevi și minunatele piațete… În toate plimbările,soțul meu era ghidul. Știa să se orienteze perfect cu ajutorul hărții(nu gps). A fost càlătoria în care am descoperit că alături de el nu mă voi rătăci niciodată… Cred cu tărie că adevăratele călătorii de neuitat nu sunt numai despre descoperirea locurilor noi,cât mai ales despre a ne descoperi pe noi înșine și pe jumătatea alături de care vrem să cunoaștem tot universul…