Invidia femeilor e mai rea decât râia
Noi, femeile, chiar dacă ne este greu să o recunoaştem, undeva înlăuntrul nostru, păstrăm o invidie provocată de succesul ori bunăstarea celorlalte femei din jurul nostru. Fiţi sincere! Câte dintre voi n-aţi gândit „ui’ şi la aia, ui’ la cealaltă! Ce maşină şi ce casă are! Ce slabă-i, ce grasă-i! Ce ţâţe are!!”
Sub diferite forme, invidia se ascunde în noi, doar că ne este destul de greu să o recunoaştem! Cineva zicea că există şi o invidie plăcută, şi-atunci, în situaţii critice, când turbăm de invidie, putem spune „te invidiez plăcut pentru ce corp ai, pentru banii tăi, pentru bărbatul tău!”… contează până la urmă felul în care o spui, şi dacă ai adăugat o dulcegărie, ciuda asta, n-o mai enervează pe cea de lângă tine!
Suntem atât de naive încât, poate de mâhnire, recunoaştem cu greu succesul celeilalte femei de lângă noi! Aşa-s femeile, mai „vipere” între ele! Suntem rele, dar bune!
Până una alta, femeia e femeie, fie ea grasă, slabă, cu picioare lungi ori scurte, tunsă scurt ori cu părul lung, blondă ori brunetă, cu sâni mari sau mici. Îşi va găsi fiecare dintre aceste „modele” un mascul, care să le aprecieze calităţile. Fiecare îşi va găsi rostul în viaţă: cea cu picioare lungi poate în modeling, cea cu picioare scurte la finanţe – bănci, bruneta la şcoală, blonda într-un banc… Şi aşa mai departe. Vorba cuiva apropiat mie „fiecare după câtă şcoală are”. Aşa că nu înţeleg de unde atâta competiţie, invidioasele de noi!
Primul meu moment de „scăpare” de care-mi aduc aminte, a fost în liceu. Am început să invidiez colegele cu ţinute elegante, în timp ce eu „îmi plângeam de milă-n tenişi”. Şi-apoi m-am trezit la realitate, conştientizând că dacă nu fac nimic împotriva acestei „boli istorice” dată dracului, o iau razna. Aşa că m-am uitat în oglindă, m-am întrebat cine sunt şi dacă îmi place de mine aşa cum sunt! Mi-am dat nişte răspunsuri, câteva şuturi în fund şi-am revenit cu tenişii pe pământ!
Am impresia că invidia asta ne urâţeşte. Când am scăpări şi reapare „drăcuşorul”, mă uit la prietena mea, oglinda, şi-mi zic:„Pfuai, nu-i destul că-s grasă, mă şi urâţesc, nu doar la trup, ci şi la suflet”. Şi când mă prinde, mă gândesc la femeile frumoase din viaţa mea… Şi iar îmi trece!
***
Pentru femeile din viaţa mea
M-am tot gândit în ultima perioadă la acele persoane, care într-un fel sau altul, mi-au marcat existenţa, punându-şi amprenta în ceea ce sunt acum. Dacă-i întrebi pe cei din jurul tău, cine a fost femeia care le-a determinat oarecum personalitatea, toţi în cor, vor spune: mama ori sora! Nimic de cotestat! Şi eu aş răspunde acelaşi lucru. N-ai cum să nu recunoşti aceste fiinţe drept „dalta şi ciocanul” vieţii tale. Însă dacă dai timpul înapoi, realizezi că, pe lângă cele două, mai sunt şi altele, care inevitabil, şi-au făcut „cuib” în inima ori viaţa ta, prin diferite moduri. Dar îţi e greu să recunoşti! Şi iar ne întoarcem la invidie!
De unele am fost certată, criticată, de altele apreciată, ridicată-n slăvi. Dragi mi-au fost vorbele bune, nu zic nu, ar trebui să fiu fără judecată, să nu recunosc. Cât de bine-mi cădeau laudele şi momentele în care eram unsă cu toate alifiile! Mai să-mi sară inima din piept!
Cu timpul, când mintea cea din urmă a ieşit la iveală, am realizat că nu doar aprecierile m-au ridicat, ci şi criticile care odată m-au durut, supărat şi demoralizat, mi-au fost de folos! Şi-o recunosc! Aş umple o pagină întreagă pentru a le enumera pe toate, dar mi-am promis, că încet, printr-un fel sau altul, le voi aduce mulţumiri tuturor femeilor din viaţa mea!
Începând de la perioada anilor de şcoală până-n prezent, m-am întâlnit cu femei, care fără să vreau mi-au fost şi-mi sunt modele de urmat. Aceste femei, au venit pe rând, cu fiecare etapă a vieţii mele!
Spune-le femeilor ce înseamnă pentru tine! Nu doar azi… Ci întreaga viaţă!
(sursa foto: blog.widbook.com)
Ce fain ai scris. Sincer, mă regăsesc în totalitate în ce ai scris. Sufăr de boala asta urâtă. Dar ce e mai rau e ca simt invidia pentru prietenele mele. Ceea ce ma face o prietena groaznică. Nu ma pot opri din a ma compara cu ele și cu ce fac ele. E taree rau!
Un articol foarte frumos. Intr-adevar, cred ca toate suferim de „boala” asta, macar uneori. Si eu ma „scutur” bine cand realizez ca incep sa nutresc sentimente de invidie si imi spun ca mai bine daca schimb eu ceva la mine, la modul in care sunt sau actionez, pentru a putea fi asa cum imi doresc, in loc sa invidiez pe x sau y ca e asa cum e.
Foarte corect ai scris. Într-adevăr, avem tendința de a ne compara cu alte femei. Însă și alte femei se compară cu noi și au aceleași „frustrări”.
Atâta timp cât te simți bine în pielea ta, în hainele și încălțările tale, totul e ok.
Mi-a plăcut! Un adevăr bine punctat. Noroc că ne maturizăm și creștem și în iubirea pentru noi însene.
Iar modele noastre feminine merită recunoștința și aprecierea noastră zi de zi.
La mulți ani! 😊
Bine punctat,poate de Ziua Femeii ne econsideram putin felul de a fi. La multi ani!
Cateodata nutrim si astfel de sentimente. Nu stiu daca este normal sau nu. Oricum, din toate experientele avem ceva de invatat, care ne ajuta sa evoluam
Poti evolua doar facand comparatii, dar important e sa iei ceea ce-ti place la alta ca tinta pentru propria emancipare, nu doar sa te opresti la a constata ceva in defavoarea ta.
Intr-adevar, cred ca toate suferim macar putin de boala invidiei. Si cred ca nu doar femeile, ci si barbatii. E cumva in natura umana sa compari, sa te compari. Trebuie sa stim cand sa ne oprim, insa.