O cafea bună la un interviu îţi poate schimba viaţa

Sunt lucruri în viaţă care ne schimbă. Sunt momente în viaţa noastră pe care nu trebuie să le pierdem pentru că altfel şansa îşi bagă mâna în buzunar şi pleacă.

Dimineţile petrecute cu o cafea aburindă, băută uneori la o poveste în familie, alteori pe fugă, îmi energizează zilele. Sunt băutoare de cafea. Nici eu nu ştiu de când, nici ea nu ştie momentul când am descoperit-o. Cert este că ne-am îndrăgostit iremediabil şi nu pot refuza nicicând o ceaşcă cu licoarea magică ce-mi înviorează ziua. Până în urmă cu mai bine de o jumătate de an, preferam cafeaua cu zahar şi lapte, însă acum o prefer simplă, pură aşa cum e ea. Beau orice cafea, dar în special cafea boabe, iar când prind ocazia nu ratez să folosesc monodoze cafea.

De ce am făcut această introducere, de ce vorbesc despre cafea? Pentru că da, după cum spuneam, există în viaţa mea lucruri care mi-au schimbat destinul într-o oarecare măsură.

Era iarna anului 2007. Tocmai pusesem punct primului meu loc de munca după terminarea liceului: vânzătoare într-un magazin de haine. Renunțasem din încăpățânare la acel job, dar și din ambiție pentru a dovedi că pot mai mult. Cumpărasem un ziar cu anunțurile locale de angajări, moment în care-mi sare în ochi textul mare „angajăm reporter”!

„Gata! Asta e de mine!” Mi-am spus, fără ezitare, fără să mă gândesc că n-am pic de experienţă, că nu știam ce înseamnă meseria respectivă, întâlnindu-mă cu ea doar prin ziare și tv-uri. Mi-am impus că trebuie să încerc pentru că nu voiam să mă plafonez, fiind dispusă să învăţ!

Interviul

În căutarea senzaţionalului într-o iarnă grea din 2012

Locul de muncă era tocmai în reședința de județ – în Târgu-Mureş – ceea ce înseamna să fac naveta, plus plata abonamentului pentru transportul local din oraș. Nu mai contau aceste lucruri pentru mine și faptul că puteam rămâne cu puţini bani după achitarea acestora, aşa că m-am prezentat la primul meu interviu pentru funcţia de reporter. Aveam câteva scări de urcat până la redacţie. Bat la ușa. Intru timidă… Tremuram! Cam aşa sunt eu când am emoții! Îmi tremură tot corpul în special genunchii de am impresia că o iau razna.

M-am prezentat, argumentând motivul meu acolo. Toţi cei prezenţi erau concentraţi la monitoare, dar cu zâmbetul pe buze.

Mi s-au dat doua coli de hârtie: una albă și una pe care erau scrise câteva întrebări.

Eh! Ce poate fi atât de greu? mi-am spus! Înainte de a mă așeza la biroul unde avea loc interviul, mi-am aruncat privirea în jurul meu. Un miros profund de cafea, nu-mi dădea pace. Salivam! Mai ales că nu reuşisem să beau cafea în ziua respectivă! Un tip, aşa până-n treizeci de ani se ridică din faţa calculatorului şi se îndreaptă spre aparatul de cafea. O pungă mare de cafea boabe trona pe masă. Mă priveşte, apoi mă întreabă “Bei o cafea?” . (Oo… Daaa!! De când aşteptam să mă întrebe cineva dacă beau o cafea la birou!) “Sigur, dacă nu e un deranj”. Primesc o cană plină, albă pe care erau trecute cu litere de tipar numele ziarului. Din cană ieşeau aburii! Cafeaua mirosea incredibil de bine! “Ce fain ar fi să pot bea la un astfel de loc de muncă în fiecare zi o cafea proaspătă”  îmi spuneam în gând.

Cele două coli de hârtie mă aşteptau, dar eu eram tot cu privirea ațintită spre aparatul de cafea. Iau foile în mână şi citesc întrebările. Cu fiecare propoziție citită simțeam nevoia să mă ascund sub masă. Îmi era greu! Mult prea greu să cred ca nu-s capabilă să răspund la zece întrebări amărâte. Eram o adolescenta naivă, de puțin timp ieșită de pe băncile liceului. Nu aveam nicio legătură cu politica și administrația locală, asa că întrebările precum cine este prim-ministrul României, cine este președintele CJ, prefectul şi ce atribuții au fiecare au fost întrebări la care nu am putut da răspunsuri.

Am plecat rușinată, dar cu lecția învăţată. Faptul ca ești tânăr nu te disculpă de la avea cunoștințe sociale şi administrative! Însă timpul le rezolvă pe toate! Şi le poate rezolva într-un mod frumos.

A mai trecut o jumătate de an, când s-a mai ivit un post la același ziar, dar de acea dată, am sărit peste etapa interviului, trecând direct la practică lucru ce a fost un atu pentru mine. După câteva săptămâni am trimis primul meu articol pentru ediția print: realizările și modernizările de la o anumită grădiniță. Cu declarații de la director și cadre didactice. Un articol modest, dar de care eram tare mândră. Numele meu apăruse pentru prima dată într-un ziar!

A durat un an de zile aventura mea la acel ziar, perioadă în care am învăţat de la A la Z tot ce se poate învăţa despre viaţa de reporter. Mi-am petrecut timpul prin frig, vânt şi ploaie, dar am învăţat ce înseamnă o ştire, un interviu, un reportaj și fiecare greșeală m-a întărit.

Sunt opt ani de când lucrez pentru actualul ziar, dar prima cafea băută într-o redacţie este o amintire mereu vie, pe care o rememorez cu drag. Dimineţile în care-mi beau doza de energie în actuala redacţie îmi înviorează simţurile şi mă face să privesc zâmbind ziua care abia începe.

Poveste mea despre cafea scrisă pentru competiţia SuperBlog 2017 – sponsor La Fântâna