Strumpfăreala familiei Romanţa
Lume, lume!!! Dragi cititori şi privitori! Neapărat de notat în calendar data de 31 martie 2017 pentru iubitorii filmelor de animaţie!! InterComFilm aduce în faţa noastră la sfârşitul lunii martie „Strumpfii: Satul Pierdut”, un film pentru întreaga familie. De ce să nu profităm de câte zeci de minute de relaxare strumpfărească, să ne tolănim în scaunele de la cinema şi să vedem un film, care ne poate scoate din momotonia zilnică? Zic că merităm acest răsfăţ!!
Mai am puţin până la 30 de ani, dar totuși îmi plac desenele animate la nebunie. Şi ca să nu fiu făr’ de pereche, țin să strig sus și tare că suntem o familie nebună după desene, începând de la cel mic pân’ la cel mare (adică inclusiv tac’su lu’ ăsta mic). Deseori ne prinde sfârșitul de săptămână în fața televizorului, ascunși sub pătură și o ștrumpfim în fața unui filmo-desen animat… Nu înseamnă că dacă ai înaintat în vârstă, e obligatoriu sa iei seriozitatea în braţe până la sfârşit.
M-am tot lovit de figurinele omuleților albaștri în anii ce au trecut, însă în ultimul an m-am îndrăgostit de ștrumpfi iremediabil, pot spune, și o fac cu un scop.
De cum s-a născut Max, am tot întâlnit prin magazine, cărți de povești pentru copii cu ștrumpfi, așa că nu m-am putut răbda să nu-i cumpăr lui
mie, câte o carte din care să ne citim. El citește cu privirea, urmărind atent imaginile, iar eu cu vocea, dând tot felul de intonații personajelor din cărți. Ba mai mult, m-am apucat de adunat figurinele ştrumpfilor şi până acum, colecţia mea însumează o cifră “mare,,…de trei! Aşadar, dacă în drumul vostru vă loviţi cu voie ori fără voie de ştrumpfi, nu care cumva să uitaţi de mine!!
Mi-am propus ca această colecţie să o cresc atât cât se poate, şi-apoi când Max devine suficient de mare încât să-i înțeleagă valoarea, să o dau în grija lui. Să ştrumpfească el mai departe. Mă tot gândesc, oare când va creşte, va fi la fel de neastâmpărat ca mă-sa şi tac-su? Dacă genele lui au prins rădăcini din năzbâtiile ambilor părinți, o să fie cu siguranță un ștrumpfar fără pereche. Și poate, cine știe, va primi un nume ștrumpfăresc cum au personajele albastre: Voinicul, Istețul, dar să sperăm că nu Bleguţul (nu dã semne, dar zic să ne asigurăm din timp).
Mingea ştrumfată-n mămăligă
De curând povesteam cu Adi despre boacănele noastre din copilărie, iar amintirile lui Adi, sună cam aşa:
Să fii avut vreo zece ani. Durduliu de mic, dar la fel de neastâmpărat ca acum. Parcarea din faţa blocului era goală, doar câteva maşini ici colo (comparativ cu acum, când nu te poţi învârti de ele), aşa că era transformată des în teren de fotbal. Joaca cu mingea era cea mai mare plăcere pentru el şi pentru gaşca din care făcea parte. Băteau mingea de toţi pereţii blocului, ba mai mult se întreceau la şuturi, să dovedească care loveşte mai puternic. Până într-o zi când…au făcut-o de mămăligă…defapt au pus mingea-n mămăligă.
Dacă ar fi făcut un pariu pe o cutie de bomboane şi o minge Artex, tot n-ar fi reuşit să aibă o ţintă atât de bună. Lovitura de graţie a trecut prin geamul deschis al unui locatar de la etajul 1, în bucărăria acestuia. Pe focul de la aragaz se pregătea prânzul. O tocăniţă şi o mămăligă ce aşteptau nerăbdătoare să fie savurate, şi-au găsit sfârşitul nu în farfurie, ci împrăştiate pe jos, pe perete, iar în oală, în locul lor, mingea. Măi Adi, măi!! Păi dacă tu, ai ştrumpfat-o în halul ăsta, sper că nu te aştepţi ca fiul nostru să fie uşă de biserică!!
Luptă ştrumpfărească
Nici mă-sa (adică eu) n-a fost mai liniştită. Băieţoasă de fire, nu pierdeam nicio ocazie de a mă încăiera cu băieţii din şcoală. Şi dacă era linişte şi nu se bătea nimeni, găseam eu o soluţie să-nceapă „distracţia”. Îmi amintesc de o zi în care mă întorceam de la şcoală, pe jos, însoţită de un coleg. Aveam de făcut trei kilometri până acasă şi deja atmosfera devenea monotonă. Cum colegul nu dădea semne de ceartă, am zis “no, iarăşi trebuie să încep eu!”. L-am sâcâit şi stresat până am văzut că se enervează. Atât mi-a trebuit! Ghinionul a făcut ca de data aceasta să se enerveze mult mai tare decât m-aş fi aşteptat. Ne-am trezit luptându-ne cu scânduri rupte din gard, asemeni soldaţilor, dar fără armuri…si-a durut, al naibii de tare. Am ținut-o așa până aproape de casa lui, când, s-a dus la grajd, și-a încuiat mama acolo să nu poată alerga după el, a luat biciul, și m-a prins din urmă. Am luat ștrumpfărește câteva bice dureroase pe spinare. Acela a fost momentul în care m-am potolit și nu mi-a mai ars de încăierări.
Cred că e destul de clar că suntem o familie tare ştrumpfară! Acum nu ne rămâne de făcut decât să aşteptăm peripeţiile ştrumpfăreşti povestite de Max. (defapt, el deja le povesteşte prin ochii mei în rubrica “Aventurile lui Max”).
Voi, ce amintiri ştrumpfăreşti aveţi din copilărie?
P.S. Dacă vă întrebaţi de ce am scris Ştrumpful cu “P” am făcut-o intenţionat, nu este o greşeală. Asta-i varianta oficială în România, chiar dacă prietenul nostru google ni-l oferă fără.
Acest articol este inspirat din viaţa reală şi a fost scris pentru competiţia Spring SuperBlog2017 proba cu numărul 10 – sponsorul probei – InterComFilm