Max şi prima întâlnire cu ceaiul
Până zilele trecute nu m-am atins deloc de ceai. Nici măcar cu mirosul lui n-am făcut cunoștințã!
Presupun că acum vă gândiţi că la prima încercare, mama mi l-a pus în sticlă ori într-o cană şi mi-a dat să beau. Mare brânză, s-ar putea spune! Ei…nu!! Treburile nu stau chiar aşa de bine. Poate, mi-ar fi plăcut să-l gust şi eu, nu să…
Mai bine vă explic…
Săptămâna trecută am stat vreo trei zile în spital pe secţia de chirurgie pediatrică. O fimozã ce și-a făcut de cap și nu mi-a lăsat organul liber, refuzând decalotarea, motiv pentru care am avut nevoie de intervenţie chirurgicală. N-a fost mare scofală, consideră majoritatea, însă pe mine şi pe mama ne-au deprimat zilele petrecute acolo. Chiar dacă am fost tot timpul cu zâmbetul pe buze şi le-am râs tuturor asistentelor şi femeilor de serviciu, totuşi…să stai închis într-o clădire când afară erau 25 de grade şi să nu pot profita de soare…pfff…greu, dar a trecut…
Şi-apoi a fost şi treaba cu urinatul de după operaţie…tare a durut! Însă mama a ascultat sfatul medicilor, dându-mi să beau multă apă pentru ca urina mea să nu mai fie aşa concentrată, şi-aşa am scăpat de dureri în timp ce udam scutecul.
Bun..dar era vorba despre ceai…cum am sărit dintr-o căruţă-n alta!!?
Aşadar, prima întâlnire cu ceaiul a fost una mai specială, pentru că mama a dorit să-mi arate adevărata lui valoare. N-am folosit ceaiul pentru a-mi calma setea, ci din contră, pentru calităţile lui medicinale. Reţeta? Se ia un plic de mușețel din care se prepară ceaiul, se lasă la răcit apoi se toarnă într-un recipient adecvat. Ceaiul l-am folosit tocmai pentru a face… (cum să zic, să nu folosesc nici diminutive, dar nici să nu fiu vulgar de mic?) face minuni “cuculeţului”, să-i zic aşa, ferindu-l de infecţii post-operatorii.
Şi iac-aşa mi-a fost pusă „podoaba” la loc de cinste, într-un pahar cu ceai de mușețel, musai în timp ce mă uit la desene (că altfel mama are slabe şanse de reuşită).
MAXimilian
:))))))))))))))))))