Max şi primul animal de companie
Max şi pisica Zizi
Eram încă în burta mamei când îmi promisese un animal doar al meu, alături de care să cresc. În ogradă avem multe animale de care sunt îndrăgostit, dar asta v-am tot spus-o! Mama şi-ar fi dorit pentru mine un câine de talie mică, aşa ca de buzunar, însă „soarta” mi-a adus în cale altceva. O pisică! Cu toate că mama nu este o admiratoare a felinelor, a acceptat „escapada” mea amoroasă cu pisica, văzând câtă pasiune se pune din ambele părţi în relaţia om – animal.
Pisica asta nu e a mea, nici a mamei, ci a vecinilor mei. S-a îndrăgostit de mine aşa de tare că ar petrece dacă ar putea 24 din 24 de ore alături de mine, iar sentimentul este reciproc! Că-i place mamei ori nu, pisica asta a devenit primul meu animal de companie! Am botezat-o Zizi… Mă tot întreb: oare ce-i place la mine? Că o mângâi cât o mângâi, dar în cea mai mare parte a timpului, o prind de spatele blănos şi-o ridic la nivelul capului meu! (am văzut câteva mişcari de braţe la o emisiune sportivă şi-am zis să încerc şi eu).
Cum nu am parteneri de joacă în cartier, pisica asta ţine loc de socializare. Bine, drept e că facem amândoi monolog: ea pe limba ei, eu pe a mea! Când mă joc cu mingea, se joacă cu mine, când îmi face tata baloane de săpun intră şi ea în jocul nostru încercând să le prindă. Vine-n plimbare cu noi în spatele grădinii ori de ieşim în stradă e prezentă şi dânsa.
Drept e că mamei nu-i cade mereu bine prezenţa ei…mai ales când se trezeşte noaptea cu ea în casă, asta după ce mama ori tata au uitat geamul deschis. Nu e vina pisicii ca ei nu-şi baricadează fereastra! De cele mai multe ori singura soluţie pentru a o îndepărta este un pulverizator cu apă pe care mama-l foloseşte pe post de „armă”. Dar asta are efect doar câteva minute, şi-apoi o luăm de la capăt!
Ba mai mult, într-o noapte, bunicul s-a trezit speriat din somn după ce pisica i s-a aşezat pe ceafă… De-asta-mi place de Zizi a mea, că-i tare jucăuşă şi începe să facă tot mai multe boacăne, aşa ca mine!
MAXimilian
