Muntele – locul ideal pentru un sejur cu familia
Ideea e cât se poate de simplă: îmi place în natură… Oricând aş spune DA pentru o ieşire la munte. Bine, nu acum, acum, că trebuie să termin textul ăsta, dar după ce pun punctul final, poţi să mă iei la plimbare.
De când familia noastră s-a mărit, mă gândesc tot mai des la plimbări şi excursii alături de copil. Nu ştiu de ce, dar cred că statul acasă în concediul de creştere al copilului m-a cam amorţit. Îmi tot fac în minte fel de fel de idei pentru următoarele ieşiri, văd hărţi în capul meu. Am hotărât ca primele excursii în familie să le facem prin ţară. Merită patria mamă străbătută în lung şi în lat, iar atunci când ai alături de tine şi un prichindel năzdrăvan, dorinţa de aventură este şi mai mare.
Primele escapade nu vrem să fie la distanţe foarte mari tocmai pentru a nu-i provoca celui mic oboseală, aşa că distanţa dintre Reghin şi destinaţia aleasă să fie uşor de străbătut cu maşina. Am stabilit următorul sejur fără a mă gândi prea mult pentru că aveam deja o dorinţă tatuată în minte, încă de când Max era în burta mea. Şi ştiţi ce am ales? Poiana Braşov! Vă spun imediat de ce…
Următoarea destinaţie: Poiana Braşov
Mai am un hop şi trec pe 30 de ani… Dar nu asta e problema. Problema este că în toţi aceşti ani eu n-am ajuns niciodată în Poiana Braşov, deşi am fost prin Braşov cu diferite ocazii. Să fii în acest oraş, iar la o aruncătură de băţ să fie Poiana şi tu să nu pui piciorul pe acolo, e ca şi cum ai merge în Deltă la pescuit, dar tu fugi după găini bătrâne…
Şi-mi doresc să cutreier Poiana asta minunată de care am tot auzit că ar fi locul perfect pentru familii, plus că am văzut un catralion de poze care mi-au făcut dorinţa şi mai mare. Vreau să bântui zona, dar să şi am posibilitatea de relaxare într-un hamac.
Ştiţi cum văd eu sejurul ăsta în familie? Plimbare cu ATV-ul pentru mine şi Adi, dar aici trebuie să facem cu schimbul ca unul dintre noi să stea cu piticul. Apoi mă gândesc la un loc potrivit pentru toţi, poposind la un centru de echitaţie, unde sunt sigură că Max va fi cel mai fericit, având în vedere cât de mult îi plac animalele. Parcă-l şi văd cum strigă în extaz „Cacu, Cacu” în traducere liberă „Calul”.
Cazarea în stil Royal la Hotel Royal
Nu mă pot lăsa dusă de val, cum făceam în perioada burlăciei, aşa că am căutat din timp cazare în Poiana Braşov. Cu un copil musai să stabileşti din capul locului aceste detalii, că până la urmă totul se învârte în jurul lui. Aşa că mă pun pe căutat hotel Poiana Brașov şi primesc cea mai bună recomandare posibilă: Hotel Royal Poiana Brașov, aflat în apropierea lacului Mioriţa şi la un kilometru de teleschi. Locul perfect pentru o excursie cu pitici. Ideal pentru familii. Sunt sigură că vom avea câteva zile trăite frumos, pentru că acest loc pare să ne ofere tot ce avem nevoie.
Avem de unde alege pentru că hotelul dispune de 10 apartamente de 4 persoane, 1 apartament de 5 persoane, 8 triple, 8 duble matrimoniale, o cameră twin și o cameră twin superior, dispuse în două corpuri pe 4 niveluri + mansardă. Camerele sunt toate dotate cu televiziune prin cablu, frigider, telefon, Internet wifi. (Nu ştiu cât timp vom avea de navigat pe internet, dar e perfect să ai aşa ceva la îndemână în caz de nevoie). Deja mă văd la acest hotel stând la saună sau cu un vin bun la bar. Şi poate aici reuşesc să-l bat pe Adi la biliard ori la darts electronic că nu ştiu cum face, dar e mai bun ca mine la aceste sporturi. Sunt sigură că am şanse mai mari la fotbal de masă, că doar am fotbalul în sânge şi l-am şi practicat. Hotelul ne pune la dispoziţie şi biciclete pe care le putem închiria, dar aici, cred că o să cutreier singură zona. Adi va spune „pas”.
Dar stai că avem şi un copil cu noi! Până acum nu ne-am gândit decât la activităţile noastre! Hotelul are şi teren de joacă pentru copii, aşa că va fi locul perfect în care Max va fi cu siguranţă în lumea lui: tobogane, trambulina etc. Punct final! Hai să mergem la munte! Poiana Braşov, venim!
sursa foto: Hotel Royal
Acest articol a fost scris pentru competiţia Super Blog, proba cu numărul 6 „Vacanță în stil Royal” sponsor Hotel Royal Poiana Brașov”
Am fost și eu vara aceasta la Poiana Brașov, a fost o vacanță de vis! Aer curat, oamenii au fost foarte prietenoși, relaxare totală. Abia aștept să revin!