Cum ar fi trebuit să fie vestimentaţia mea!?
Am observat că eu mă îmbrac în funcție de starea de spirit. Cu cât sunt mai veselă și mai bine dispusă, ținuta îmi este „asortată” cu dispoziţia… Cu cât sunt mai posomorâtă, hainele sunt și ele închise la culoare, triste. Până la urmă, da, putem spune ca haina il face pe om. Vrem nu vrem o ținută ne poate ridica, dar ne poate și arunca în absurd.
Dacă ar fi să dau o “fugă” în trecut și sa privesc garderoba mea și participările la evenimente, folosindu-mă de hainele mai puțin potrivite mă ia cu tremurat, dar găsesc și un zâmbet stingher în coltul buzelor.
Trecutul mă face să mă opresc la primul meu eveniment oficial la care am participat în calitate de om de presă. N-am cum să uit evenimentul cu pricina din mai multe motive, iar primul a fost legat de faptul că mă strângeau papucii. Și nu e deloc o figură de stil. O pereche de ghete, frumoase, ce-i drept, dar cam strâmte şi prost alese pentru ziua respectivă.
Am îmbrăcat o pereche de pantaloni și o bluza de trening cu gluga, în contextul în care evenimentul avea loc într-un cadru elegant la un restaurant. Am plecat aşa de dimineaţă de acasă, neştiind ce mă aşteaptă peste zi şi unde mă aruncă meseria. Timp să mai dau pe acasă pentru a-mi schimba hainele n-am mai avut, aşa că m-am văzut nevoită să particip la eveniment cu ce aveam pe mine. Ma simțeam comod în acea ținută, dar nu ma simțeam în pielea mea având în vedere faptul ca toți participanţii purtau ținute de bun-gust: doamnele, rochii elegante, iar domnii costume. Doar eu eram căzută de pe lună! Toate privirile le simțeam ațintite asupra mea. Toți ochii aveam impresia ca sunt pentru mine ca și cum ma aflam în centrul atenției, dar fiind personajul negativ.
Acum prezentul mă luminează. Answear îmi este răspunsul. Amintindu-mi de această întâmplare din trecut şi având în vedere că hainele de atunci nu mă mai încap (asta după ce am pus 20 de kilograme în plus) aş proceda la felul următor:
Mai înainte de toate, m-aş informa despre amploarea evenimentului şi dacă pe invitaţie există impus un anumit dress-code.
Aş alege haine simple, cu bun-gust, aşa cum au cei de la Answear, iar pe site-ul lor am găsit aşa:
Rochie neagră pentru că negru este mereu salvator plus că mă avantajează, ascunzându-mi formele şi kilogramele în plus. Este o rochie din colecţia Simple, un model lejer, confecţionat din ţesătură netedă.
În picioare aş purta o pereche de cizme sau botine cât mai lejere, dar să aibă totuşi un mic toc, pentru a-mi da o latură feminină şi a ascunde oarecum, atitudinea mea bărbătească. O pereche de botine s-ar potrivi perfect cu rochia. De exemplu aceste botine din colecţia Tommy Hilfiger. Este un model confecţionat din piele naturală lucru ce mă încântă.
Nu aş putea pleca de acasă fără a purta dresuri. Aleg pentru această ocazie, tot de pe Answear, o pereche de ciorapi din colecţia Gatta, un model neted, fără cusături.
Aşadar, învăţătură să-mi fie această întâmplare! Pentru că fiecare piesă vestimentară îşi are rolul ei şi trebuie purtată în funcţie de eveniment.
Articol scris pentru Super Blog, proba cu numărul 20 “Before / After cu Answear,, sponsor Answear
1 răspuns
[…] Cum ar fi trebuit să fie vestimentaţia mea!? […]