Cum a devenit Cici victima mamei

Până-și face mama socotelile prin Vrancea vă mai povestesc una bucată întâmplare recentă…
Cred că aveam vreo lună bună când mi l-au prezentat. Ne-am împrietenit greu. Eu timid, abia că-mi ridicam mâinile, el albastru, cu cele trei fire de „păr” colorat vâlvoi, cu nasul mare numai bun de molfăit, și-un trup mic, pe care când mama îl apăsa scotea un sunet interesant! Cu timpul, între mine și Cici, elefantul colorat, s-a înfiripat o dragoste mare! Am început să țin diverse lucruri în mână, iar el era printre preferate. Când am descoperit că pot duce la gură tot ce prindeam în mână, mi-a fost mai mare bucuria! Și-l iubeam de nu există în lume dragoste între plușuri și bebei! Asta până-ntr-o zi….

Afară vreme bună, soare…timp perfect ca mama să-și miște colăceii de pe burtă la plimbare, iar eu să mai văd și alte fețe înafară de-a ei. Înainte de a ieși, a întins câteva haine la uscat. Îmi spălase și câteva jucării printre care și pe Cici. Ăsta stătea tolănit pe uscător și aștepta să-i pătrundă soarele trupul, fără a se gândi vreo clipă că în scurt timp avea să nu-mi mai vorbească…

Eram deja la Irina când la poalele Orașului de pe deal a început să ploaie și să bată puternic vântul! Priveam îngrijorat spre cartierul unde Cici era lăsat la uscat, știind ca are frică de vreme rea…am ajuns acasă…hainele puse la pâmânt, iar Cici al meu mă privea vesel dintr-o baltă. Pesemne că a îndrăgit ploaia!

Deșteapta de mama (asta să nu-i zic altfel), în loc să-l pună înapoi la uscat, l-a băgat din nou în mașina de spălat, de data asta la 90°, ca vezi Doamne, pe jos e plin de microbi, pisicile au lăsat păr și urină și nu care cumva să mă îmbolnăvesc. Mama și ideile ei!

S-a chinuit în zadar să-l readucă la forma inițială…pe lângă faptul că a rămas fără microbi, s-a ales cu trupul turtit și a încetat să-mi mai vorbească!

Și-acum mi-e dor de „vocea” lui, dar mă consolez că e încă în viată! Chiar și așa turtit, cu părul „leșinat”, tot mi-i drag!

Pe Cici l-au ucis microbii din capul mamei! Din nou mama e capul răutăților. Și n-o spun cu supărare!
MAXimilian