Max Plictisitu’ a devenit Max Veselie

 Am impresia că mama şi tata sunt geloşi pe mine. De când am ajuns pe teritoriul lor  lumea nu-i mai întreabă de sănătate, ci întreabă direct: „Unde-i Max, Ce mai face Max? etc” şi vin în vizită mai mult pentru a mă vedea pe mine…

Până şi postările de pe facebook ce mă au ca subiect, primesc mai multe like-uri… Chiar şi mătuşa Irina, care se topeşte de dorul meu, trece pe la noi doar pentru a mă vedea . Cum prinde liber, hop-ţop, mă trezesc plin de pupături. Mă consumă femeia asta, vorba unchiului George. Până la urmă e tare fain aşa! Sunt mereu în centrul atenţie şi cam totul se învârte în jurul meu. Mă simt special! Zici că am miere! Oare de-aia îmi tot spune lumea „Dulceaţă?”.

La scurt timp după ce am venit pe lume, Irina-mi tot spunea că-s plictisit. Mă enerva la culme! Somnoros şi flămând, ce-mi mai ardea de râsete. Că până se mulgea mami să-mi dea de mâncare dura o veşnicie. Şi venea creaţa asta de mătuşă, care insista cu starea ei de bine, pe care eram nevoit s-o iau de unde nu-i…

 M-au dus părinţii la bunici. Mi-au zis ai mei părinţi că e ziua bunicului şi că musai, dar musai când intrăm pe uşă să-i spun lui Papen La mulţi ani! Voi v-aţi tâmpit? Aţi uitat că eu abia scot două sunete!? Totuşi, era nevoie să fac ceva, trebuia să acţionez! Situaţia devenea insuportabilă. Ce m-am gândit eu în acest caz? … dacă tot nu pot să vorbesc, ar fi frumos să-i fac bunicului un cadou. Aşa că, după ce m-au purtat din braţe în braţe, iar tata m-a scuturat de m-a zăpăcit, mi-am zis „acum e momentul!”.

Între timp m-am trezit cu o căciulă de spiriduş, pe care se tot chinuiau să mi-o îndese pe cap să-mi acopere urechile, dar eu nu şi nu! M-a luat tata la o altă tură de smotoceală, m-a pupat până m-am înroşit şi-atunci am scos „cadoul” din căciulă: un râs de toată frumuseţea! Mama chiar a reuşit să surprindă momentul. Dată memorabilă, 3 aprilie!

Uite aşa am devenit eu peste zi din Max Plictisitu’, Max Veselie.

Problema-i că de atunci nu mă mai pot opri din râs. Râd când văd oameni, câini, când văd desene ori pur şi simplu mă trezesc râzând din nimica toată. Până şi Cabral mă face să râd uneori. Râd în somn, râd când mă trezesc…râd şi râd… (asta excluzând perioadele de somn, foame şi atunci când mă doare ceva).

Tare ciudat mai e şi râsul ăsta! Am totuşi o dilemă, poate-s de vină ei, mama, tata! Hei!!! Voi m-aţi făcut râzând!!!?

MAXimilian