Dragonii și curcubeul lui Max

De mult timp nu am mai fost lăsat de mama la butoane…
Monstrul Gâdilici aici! Haha…Sunt eu! Max! Max Romanța! A trecut ceva de când nu mi-am mai făcut de cap pe blogul mamei, dar de data asta nu scrie doar ce vrea ea, ci îi suflu în ceafă și îi dictez în felul meu.
În toată această perioadă am descoperit multe lucruri care-mi plac… Dinozauri, monștri, jocuri pe telefon, animale preistorice, animale din ziua de azi, Lego și mai nou sunt pasionat de dragoni. Astea sunt doar câteva din plăcerile mele…. E un curcubeu de lucuri faine în mintea mea.
Urmăresc cu sufletul la gură documentare pe YouTube pe diferite subiecte și cred că asta m-a făcut să-mi doresc să am propriul canal de youtube. Dar încă-s prea mic să-mi ,,gestionez,, singur contul așa că mama a acceptat să-mi dea o mână de ajutor. Am tot căutat împreună cu ea un nume potrivit și după multe căutări am stabilit de comun acord ca episoadele să se numească ,,Curcubeul lui Max,,. De ce curcubeu? Pentru că eu sunt pasionat de multe și trăiesc într-o lume colorată. Ca orice copil, de altfel.
Am filmat primul meu video despre crocobauri (heeei!! Mama! Ce tastezi acolo? Despre dragoni e vorba!) Ok! Dragoni să fie!
De editat tot mama s-a ocupat, dar deciziile asupra efectelor folosite mi-au aparținut. Cumva fac eu să învăț și editarea!
Las video aici să-l urmăriți și voi.
Și nu uitați, doamnelor și domnilor: dați like și subscribe.
Dacă vă doriți și alte episoade să știți că pregătesc un filmuleț despre crocodili.
MAX
Multumesc pentru postare 😉