Cum a ajuns Max pe Terra!?

La ora opt fără câteva minute eram la maternitate, însoţită de viitorul tătic. Am urcat la etajul 6, unde am aşteptam puţin, până când moaşa, Doina, ne-a întâmpinat zâmbitoare ca de obicei. Mă pofteşte să mă schimb. Dau jos totul de pe mine, chilot, sutien, îmbrac pijamaua, iar hainele le pun într-o plasă pe care i-o dau lui Adi. Privesc acele haine ca şi cum aş lăsa în urmă trecutul. Ştiu că ele sunt ultimele care au atins burta mea, ultimele care au simţit atingerile delicate a celui ce urma să vină pe lume.

Nu zăbovesc prea mult pentru că intru în camera de monitorizare.

În tot acest timp Adi e alături de mine. Îmi zâmbeşte, îmi face poze, pe care mai apoi le trimite prietenilor, rudelor şi bineînţeles, caracteristic lui, spune bancuri. Ne amuzăm. Îi ţine pe apropiaţi la curent cu noutăţile.

Cu o perfuzie atârnând de mine, traversez din salonul de monitorizare spre sala de operaţie, nu înainte ca Adi să-mi mai spună un banc citit în această dimineaţă „Ce înseamnă atunci când totul îţi merge bine? Că ai halucinaţii!” Faină glumă înainte de a intra într-o sală de operaţie.

„Nu-mi vine să cred!” îmi spun. Am urgentă nevoie de toaletă. Mă uit la Doina, ea se uită la mine şi-mi arată drumul cu privirea. Rezolvăm rapid problema, cu tot cu perfuzie şi reluăm „calea spre fericire”. Se deschid uşile. O sală luminată, iar în faţa mea un pat în jurul căruia mă aştepta personalul medical…

…aproape trei…

Prima atingere

Timpul s-a scurs rapid. E ora 9:20. Aud primul plânset! Un strigăt de bărbat adevărat! Dragul meu! De azi suntem trei! De azi faci ca viaţa şi fericirea noastră să fie profunde! Un cadru medical mi-l aduce aproape, cât să-i pot mirosi pielea, să-i pot săruta fruntea. El pleacă de lângă mine pentru că urmează să fie curăţat, spălat, pregătit pentru lumea în care tocmai a păşit. Sunt sigură că Adi îl va ţine în braţe pentru că e nerăbdător să-şi aibă pruncul aproape. Mai rămân puţin pe masa de operaţie. Simt cum trag de mine, cum întind toate acele aţe. Mă doare!…Dar nu mă plâng! Strâng din dinţi şi aştept dornică o nouă întâlnire cu micuţul meu.

Mama a vorbit suficient…cred că a venit momentul ca de acum să preiau eu legătura…

Gânduri de bebe nou născut

„Oare ce se întâmplă? Aud multe voci… De ce trag toţi de mine? Ciudat! Iuhuuu… Cineva mă eliberează! Uite! Uite, mami! O lumină ciudată! Mami!!! Pot să plâng? Pot??? Daaaa, pot!!! Ue, ue, ue, ue!! Uff, tare bine-i să iei o gură de aer! Hei!! Dar de ce puneţi prosoapele alea pe mine!! Hei! Doamnelor!! Aaa, da! Mă scuzaţi! Doar mă ştergeţi! Ooo, dar tare sună aspiratorul ală în nasul meu! Gata? Aţi curăţat tot? Acum mă duceţi, vă rog la mami?

Hei! Mami! Uite, sunt eu! Ce dor mi-a fost de tine mami! Daa, aşa! Pupă-mă pe frunte! Ce bine-i lângă tine şi cât de mult mă bucur să te văd, să te cunosc! Aşa, la suprafată eşti altfel, mami! Stai!! Lipseşte cineva! TATAAA! El unde-i? Că tare-mi plăcea când îmi spunea poveşti la tine în burtică! Aa… Uite-l!! Şi mă ia primul în braţe, înaintea mamei!? Ce norocos! Tăticule!!! Ce-mi mai place în braţele tale! Dar ce faci acolo? Aaa… Vrei să-ţi faci o poză cu mine?! Bine, fie! Hai tată, zâmbeşte!”

 Mulţumesc dr Mileşan (şi întregului personal) pentru faptul că m-aţi ajutat să aduc pe lume această fericire, acest pui de om! Vă sunt recunoscătoare!